Shut the F up

Noroc de o prietenă de newsfeed că mi-am adus aminte un of mai vechi.

De doi ani, trei luni și câteva zilișoare mă tot întreb care-i dom’ne faza cu scanarea copiilor mici și emanarea presupunerilor vizavi de materialul genetic original.

E tot ta’su! / E toată mă-sa! / Tu unde erai când l-ai făcut? / Vai, dar nu seamănă deloc, deloc cu tine!

eyeAcum depinde și ce rol joci în poveste. Dacă ești tatăl, cred că nu-i tocmai ușor de înghițit asemenea replici, că na, numai mama-i sigură. Dar nici ca mamă nu-i tocmai simpatică faza. Pentru că deh, ai cam fost p-acolo când a fost executat ăla micu și chiar dacă soțul se umflă în pene și se bucură că suspiciunea s-a evaporat când cel mic a ieșit fix, dar fix cu ochii lui, pentru tine e aproape jignitor să înghiți evaluări nesolicitate privind legătura cu propria odraslă.

Iar comentariile sunt mereu de o fermitate doborâtoare. Nu există spațiu de manevraă, nu stăm să ne mai gândim, să mai evaluăm, să ne mai uităm, că parcă parcă… Nu, nene! ”E tot tat-su”! Satisfacția celui care evaluează odrasla este vădită. Ți-a zis-o! El vede! El știe.

Și sigur că nu e de fapt un issue de provenineță a plodului și sigur că e psihanalizabilă și nevoia imperioasă a oamenilor de a scana copiii și de a-i compara cu providerii de material genetic, dar înaitne de toate, e al naibii de deranjant! Orice om vrea să se vadă pe sine în copilul lui. Face parte din crearea atașamentului, până la urmă.

Drept care, hai să ne distrăm pe interior analizând fizionomii, ochi, zâmbete, urechi și alunițe și să tăcem naibii din gură. Că poate n-om fi într-atât de experți încât să spunem cu certitudine că un copil seamănă NUMAI cu tatăl sau cu mama.

 

One thought on “Shut the F up

Leave a Reply