Bilanț

Acum 5 ani a început Revoluția mea. La vremea respectivă lucram încă în publicitate, un domeniu pe care mi l-am dorit destul de mult, dar care nu mi-a umplut golul din inimă așa cum aș fi crezut eu, ci doar pe cel din buzunar. N-a fost tocmai rău, mi-am permis multe, a călătorit, m-am simțit bine, dar lipsa de înțelepciune, caracteristică celor 20 și un pic de ani m-a împiedicat să privesc în viitor. Îmi doresc să fi fost ceva mai cumpătată financiar. Vestea bună e că mediul intens competitiv și plin de sentimente negative, bârfe, frustrări și nemulțumiri, mi-a folosit drept catalizator pentru trecerea într-o nouă etapă. Știu cu precizie și momentul de start: eram în mașină cu prietena și colega mea de atunci și bârfeam de zor, măcinând aceleași nemulțumiri ca de-obicei, când deodată, ceva din mine a erupt și am decis acolo, pe loc, într-o fracțiune de secundă, că eu nu mai vreau să discut despre nimeni altcineva decât despre noi și munca noastră. Nu mai puteam! Era principiul vaselor comunicante, doar că în loc de apă, era multă frustrare între noi. Am surprins-o neplăcut pe colega mea, care trebuie să se fi simțit brusc singură. Poate și de asta, câteva luni mai târziu plecam din publicitate și prietenia noastră se rupea irecuperabil.

Dar revelațiile nu vin pe stomacul gol. Cine-și închipuie că poate sta în letargia micimii și deodată, o aripă de înger și de geniu îl poate transforma miraculos, se înșeală amarnic. Aveam deja în spate câteva evenimente care îmi schimbaseră definitiv percepția despre viață: moartea fulgerătoare a cuiva drag, întâlnirea unei persoane solare, care prin natura sa vedea părțile frumoase ale vieții (astfel de oameni sunt hrănitori pentru noi, ceilalți), un curs despre karma, unde am început să-mi pun mari întrebări vizavi de mine, ca om și nu în ultimul rând, mă lăsasem de fumat. Or, procesul ăsta, dacă e făcut așa cum l-am făcut eu, poate fi deschizător de drumuri pentru însăși evoluția personală. Așadar 2010 a fost anul în care m-am dezbrăcat de niste straie vechi și m-am îmbrăcat în unele noi, ceva mai luminoase.

Out with the old, in with the new!

Ups. Mai stăm o tură, mai tragem un loz, mai aruncăm o dată zarurile.

Pentru că a naibii transformare nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Nici măcar de la un an la altul. Îndrăznesc să spun că nici de la un deceniu la altul, deși încă n-am ajuns acolo.

love-what-you-do-and-you-ll-never-work-a-day-in-your-life-383825-475-475_largeUnul dintre citatele motivaționale care se tot plimbă prin newsfeedurile de Facebook zice așa:

Fă ceea ce-ți place și n-o să mai muncești nicio zi din viață.

Din două, una: ori nu fac eu ceva bine, ori chestia de mai sus e total bullshit.

Hai să vă spun de ce. Am descoperit că, deși poate fi foarte înălțător și hrănitor să faci ceva care te inspiră și e pozitiv și mai și simți că poate, un pic acolo, cât un vârf de bold, munca ta a schimbat poate un destin și l-a schimbat în bine, realitatea e că trebuie să câștigi, cumva și bani. Realitatea e că sunt chirii de plătit, taxe peste taxe, facturi peste facturi, în cazul meu o franciză de amortizat, comisioane la încasări și alte lucruri cu care nu vă mai obosesc. Iar în momentul în care supraviețuirea devine obiectivul numărul 1 și sentimentul “mă simt bine făcând asta” trece în plan secund, well….Houston we have a problem. În sensul că citatul de mai sus e utter bullshit, menit să-ți hrănească sentimentul de vinovăție. Fac ceea ce-mi place, mă bucur când sunt acolo, în timpul prezent, ajutând oamenii, fiind parte din puzzle-ul transformării lor, dar când ușa se închide în urma lor, mă copleșesc treburile lumești și pare că hamsterul care învârte o rotiță are o treabă mult mai entertaining de făcut. Simt că muncesc în silă când trebuie să mă ocup de părțile contabilicești, de plăți, de rapoarte, de zona de marketing și publicitate (ah, the irony), deci da, chiar și făcând ceea ce-ți place, la un moment dat dacă pâinea zilelor tale depinde de munca aia, ei bine, vei simți că uneori nu prea dă cu plus și că distracția e muncă, nene. Or, munca nu e fun. În esență, antreprenoriatul în România este un act de mare curaj.

“Chiar așa?! Că din afară pare că totul e roz la tine”, mi s-a spus și mi-a venit să urlu! Doar pentru simplul fapt că nu mă plâng public, asta nu înseamnă că totul e roz! Sau când mi se ține socoteala banilor câștigați, fără să se scadă din prețul listat taxele, comisioanele, dările. Câștig acum o treime din salariul pe care-l aveam în ultima lună de publicitate, la 4 ani distanță de la primul client. Aproape 3 ani de zile miza mea a fost să nu aduc niciodată bani de acasă. Să pot suține businessul din încasări și atât. Să nu “creditez firma”, cum se zice. Slavă Cerului că am avut un soț pe care m-am bizuit pentru că altfel, nu aș fi rezistat. În al patrulea an, am început să și câștig puțin peste salariul minim pe economie, lunar. M-am regăsit în povestea Martei Ușurelu, de la Biz și deși vorbim despre scale diferite (eu am o afacere mică, ea conduce o ditamai revista), conflictul interior e același: simți că faci o treabă bună, știi că faci o treabă bună, dar progresul e atât de lent și bețele-n roate atât de multe, încât… Bașca, trolii de Internet lucrează neîncetat și oricât îți spui că nu contează, că e ok, lasă-i să măcăne, tu îți vezi de treabă etc., adevărul e că toate astea dor. Îmi place cum scrie Marta Ușurelu aici:

Cand pui suflet in ceea ce faci, doare fiecare esec. Ustura orice cuvant urat pe care cineva il spune despre tine sau brandul tau. Asa sunt eu. Asa am fost mereu. Stiam ca avem un numar bun. Ca am mai facut un proiect asa cum nimeni altcineva nu facuse in Romania dar, in loc de aprecieri, primeam nepasare sau critici din partea unor oameni carora nici nu le ceream parerea.”

De asta mi-a venit să pun lacătul pe ușă de nenumărate ori și să revin la o muncă salarială, previzibilă și confortabilă, unde să nu fiu nevoită să-mi bat capul cu taxe, plăți și deadlineuri la ANAF, conturi poprite și alte lucruri vomitive pentru mine. Dar cum necum, de fiecare dată când mă apucă spumele și gata, mi s-a luat, nu mai vreau, primesc semnale că nu, misiunea mea nu s-a încheiat și că mai am lucruri de făcut.

dinca florin

Poate că o să-mi apară vreodată în cale soluția optimă pentru mine. Încă o mai caut.

Între timp, îmi continui studiile, fac cursuri ca să învăț și mai multe și mă vindec pe mine ca să-i pot ajuta pe oameni și dintr-o altă calitate. Dar, toate la timpul lor.

E simplu să nu ai revoluții. Să nu-ți pui probleme. Să faci bani și atât, pentru simplul motiv de a face bani și atât. Se poate și așa. Dar adevărul e că în vreme ce făcutul de bani nu e musai obligatoriu să fie însoțit de satisfacții sufletești sau de dezvoltări personale, muncile care au totuși un sens măcar aparent mai înalt, nu pot fi făcute pe stomacul gol.

 

2 thoughts on “Bilanț

  1. Bună ziua, vă interesează să vă implicați și în proiectele educaționale ale asociației noastre ? Suntem doar o asociație mică dar dacă aruncați o privire peste realizarile de până acum poate aveți inspirația de a vedea o zonă comună de a ne completa reciproc. Vă mulțumesc !

Leave a Reply