Dascăli cu har: Claudia Chiru

Acum ceva timp, am primit o propunere interesantă: să intru într-un program de mentorat pentru adolescenți, în care să le vorbesc despre ce știu eu mai bine – lăsatul de fumat. Perspectiva de a mă afla față în față cu adolescenții, trebuie să recunosc, îmi dă mari emoții. Am un pre-adolescent în propria-mi casă și… boy oh boy… însă deopotrivă mă bucură, pentru că știu că ceea ce le lipsește adolescenților este informația. Da, mulți fumează. Da, mulți se apucă înainte de 14 ani. Da, e posibil foarte probabil să și continue. Însă mi-ar plăcea să ajungă informația cea bună la ei, nu despre cât de rău e fumatul, ci despre cum se agață de tine o substanță care te trasnformă în sclav. Și știu că, oricât ar fi presiunea grupului de mare, adolescenților nu prea le place să fie sclavi. Așa încât, plină de bune intenții, cu emoții firești și cu informații consistente, voi merge mâine să le vorbesc unor adolescenți despre fumat. Mă bucur s-o am pe inițiatoarea programului de mentorat, Claudia Chiru, lângă mine. Iată mai jos un interviu pe care i l-am luat, din dorința de a face cunoscute eforturile ei și de a demonstra, încă o dată, că pădurea, pe lângă uscături (despre care aflăm non-stop), mai are și frumuseți nebănuite (despre care prea puțină lume vorbește).

Spune-mi despre tine. Ce te mână în luptă?

claudiaSunt profesor pentru învățământul primar, adică învățătoare, absolventă a Colegiului Pedagogic  „Constantin Brătescu” din Constanța, cu facultate și master. Cariera mea profesională a cuprins mai multe domenii, însă a plecat de la visul meu din copilărie, acela de a-i învăța pe alții. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze ziua în care mama a descoperit că scriam pe ușa șifonierului din lemn, cu cretă albă, cretă care nu a mai ieșit niciodată din fibra respectivei piese. Țin minte că nu m-a certat, ci m-a încurajat să șterg mai energic și să am grijă să nu cad de pe scaunul pe care stăteam cocoțată, pentru a putea scrie de cât mai sus posibil. Elevii erau toate păpușile mele, în frunte cu Hermina, o păpușă cu părul blond, care stătea în picioare și care mi se părea mie frumoasă și desteaptă.

Și joaca de copil a continuat. Știu că pe lângă orele de școală, tu te ocupi și de un afterschool, SAGA Kid, care mai nou are și o asociație prin care încerci să ajuți copiii lipsiți de resurse pentru a studia. Și nu, nu e vorba de copii bolnavi…

10877760_819781731391045_1608244744_nDa aceasta Asociație reprezintă apogeul tuturor dorințelor mele pentru că pot să strâng fonduri pe care să le investesc mai departe în copiii sănătoși, deștepți și fără resurse financiare. Știi că majoritatea oamenilor investesc în copiii suferinzi și este un lucru foarte frumos, însă nu trebuie să-i uităm pe cei sănătoși.

Da, adevărul e că din milă pentru cei bolnavi, tindem să-i uităm pe cei sănătoși, dar lipsiți de îndrumare sau de resurse financiare.

Cu ei ce facem? Cine-i învață? Ei sunt viitorul nostru. Dacă ai copil, și stiu că tu ai, ei bine, copilul tău va fi contemporan cu cei din ciclul primar al anului 2014-2015, printre care sunt elevi excelenți, cu potențial enorm,  care însă merg acasă după ore și stau singuri, cu bunica, cu mama sau cu bona. Niciunul dintre însoțitorii de mai sus, exceptând mama, în situația în care este educată sau preocupată în această direcție, nu reprezintă o soluție constructivă pentru acel elev. Copiilor le face bine șederea în compania altor copii, le face bine interacțiunea și transferul de cunoștințe și achiziții personale, le face bine corectarea greșelilor de exprimare și mâna sigură care nu le permite să se exprime greșit, le face bine învățarea experiențiala. De aici – Asociația SAGA.

Iar eforturile tale nu se opresc doar la copiii din ciclul primar. Povestește-mi despre programul de mentorat pe care l-ai creat la școala ta.           

Tot din interacțiunea mea zilnică cu elevii claselor gimnaziale s-a născut nevoia de a-i sprijini în aflarea și însușirea unui set de valori. La fel ca și școlarii mici, adolescenții trec printr-un moment în care sunt aproape singuri, pentru că părinții sunt prinși în vâltoarea vieții și nu mai au nici răbdare, nici resurse pentru a se implica, iar ei își împart timpul între teribilisme și meditații de prisos, în opinia mea, pentru că de multe ori acei bani ai părinților sunt aruncați pe fereastră. Nu poți obliga un elev să învețe matematică de 8, 9 sau 10 dacă el este un artist. S-o învețe de 5,6 sau 7 și să se concentreze pe latura artistică definitorie, care face din el viitorul adult, stâlp al societății, plătitor al pensiilor noastre.

10968006_819781324724419_835863350_nDa, corect, pensiile…

Uite așa s-a născut SAGA Teens, cu proiectul educațional Pe Repede Înainte/Fast Forward, care se desfășoară în prezent la Școala Gimnazială Nr. 86 din București. Acest program constă în etalarea în fața elevilor a unor valori și eforturi depuse, prin viu grai și transfer de experiențe. Am invitat câțiva mentori care au reușit în viață și îmi propun să invit din fiecare domeniu câte una, două persoane, care să le povestească elevilor viața lor, temerile, bucuriile, deciziile luate, dorințele și așa mai departe. După o zi de mentorat ești încărcat cu energie și pleci mai departe schimbat, pentru că acești elevi sunt deosebiți, la fel cum deosebite sunt nevoile lor și țintele lor în viață. Ei sunt foarte încântați și participă cu plăcere.

Mentoratul e foarte util. Cu toții avem nevoie de inspirație în viață, indiferent de vârstă. Însă mă întreb dacă e suficient…

Din păcate nu. Școala ajută până la un punct. De la acel punct încolo, familia trebuie să lucreze. Pentru mulți dintre ei e o diferență foarte mare între ce aud la școală și ce văd acasă. De exemplu, acești copii nu au mers niciodată la teatru, merg foarte rar la un film, nu merg niciodată la un versnisaj de pictură, lansare de carte sau workshop, fie el gratuit, fie cu plată și nici într-o mini excursie gen teambuilding pentru a se apropia și cunoaște mai bine. Acești copii au nevoie de un sprijin activ și constant în viața lor. Încerc să le fabric acest sprijin și să-l materializez printr-un program săptămânal, presărat cu activități de socializare și de culturalizare.

Iar pentru asta e nevoie de bani…

Exact.

Facem ce facem și toate bunele intenții se proptesc în bariera financiară. Cum pot ajuta oamenii?

Prin donații. Sau prin ajutor direct, în cadrul programului de mentorat. Se pot orienta  2% din impozitul anual pe salariu sau 20% din impozitul pe profit către Asociația SAGA. Ori, dacă există dorința de a fi mentor pentru elevii de gimnaziu, îmi pot scrie pe office@sagakid.ro. Am convigerea că împreună putem schimba lumea copiilor noștri.

Ce planuri de viitor ai?

O, multe, timp sper să am pentru toate. Deocamdată am căutat și am creat un parteneriat cu o școală primară din Oxford, Anglia, de unde m-am întors săptămâna trecută cu desaga plină de jocuri, cărți, idei noi, resurse și multă căldură sufletească. Sunt nerăbdătoare să dezvolt acest parteneriat și mă pregătesc pentru următorul schimb de experiență pe care aș vrea să-l programez pentru luna aprilie. De data aceasta voi lua câțiva copii cu mine, iar ei vor putea participa la orele zilnice, timp de o săptămână, ale colegilor de  an din Oxford.

Oxford… Cât de frumos!

Da, le-am pregătit workshop-uri minunate, vizite la Castelul orașului, la Muzeul de Științe din Londra și la cel de Istorie Naturală și nu în ultimul rând, le-am pregătit interacțiunea și experimental learning-ul, la care englezii sunt cei mai buni!

Te felicit, Claudia, pentru dedicarea ta și pentru faptul că sistemul nu te doboară și-ți urez multă energie și idei bune pentru copiii pe care-i păstorești!

Mulțumesc :)

10994673_819781424724409_1447746193_n

 

One thought on “Dascăli cu har: Claudia Chiru

Leave a Reply