Hai să-ți spun de ce e bine să ai bani

Că mămicia m-a schimbat irecuperabil, nu mai e un secret. Din Cruella Deville de-odinioară, m-am făcut moale ca o șosetă scoasă din mașina de spălat și sensibilă ca o rană deschisă. Mereu. Spre disperarea cuiva care-mi reproșa “lipsa de consecvență”. Așa e. Avea dreptate. Dar n-aveam cum să mai fiu consecventă cu mine însămi, când eu, cea de dinainte, nu aș fi dat mai mult decât ochii peste cap văzând, spre exemplu, un puradel micuț și desculț scos în față de mumă-sa, cu mâna întinsă, în vreme ce tot eu, cea de acum, mă reped într-un magazin să-i iau ceva de mâncare, cât mai sănătos cu putință. Cine știe când s-o mai întâlni cu un iaurt? Sau o banană?… Fac ce pot. Cât pot. Cum pot.

Îmi văd copilul în toate poveștile crunte. De-aia mă reped să fac să fie bine, ca să nu fie rău. M-am implicat, cât am fost în stare pentru o lăuză, în promovarea poveștii lui Dănuț, copilul născut fără sistem imunitar, mai mare cu câteva luni decât Victoraș. N-avea nici o șansă. Teoretic, ar fi putut face un transplant de timus în Anglia, dar operația costa vreo 200.000 de lire și sărăcuțul orcum suferise multe alte operații, nu se știa dacă va supraviețui… Complicat. Mai și semăna cu Victor. Am plâns mult pentru copilul ăla. Am plâns de bucurie când au anunțat pe pagina de Facebook că a ieșit din operație și… e bine! Sper că e în continuare bine, știam că e ok acum câteva luni. Sper că e bine și acum. Pentru Dănuț, banii au făcut dierența.

Pe copilul Andrei l-am văzut tot bebeluș în niște poze, cu tot felul de tuburi ieșind din el. Nu putea respira pe cont propriu. Avea nevoie de o sumă mult mai mică pentru un aparat de respirat. Era pe muchie. Am plâns și la el de m-am uscat. Dormea cu buzița de sus ridicată puțin, din pricina tuburilor care-i tulburau liniștea. Am plâns și acum câteva săptămâni, când părinții lui au poză cu el pe Facebook. Împlinise doi ani. Era fericit, cum numai copiii pot fi, chiar dacă se luptă în continuare cu boala.

Altui băiețel i-am donat, alături de alți oameni, o sumă de bani la Swimathonul de anul trecut și aflu că încă se luptă cu boala și…. of… Nu știu și nu vreau să știu ce-i în sufletul mamelor acestor copii. Aș vrea să ajut mai mult, dar nu pot. Și iar m-apuc de plâns.

Astăzi, Andreea. Cum să ai trei ani și să fii atât de bolnavă? Cum??? Și iar e o chestiune de bani. Aici găsiți conturile care așteaptă ORICE donație, oricât de mică. Fiecare leu contează. Better yet, fiecare EURO contează. Fiți darnici.

Și, dacă în dărnicia voastră găsiți și câteva lucrușoare de vândut la un Garage Sale, pe 12 octombrie, cu atât mai bine, întrucât toate fondurile se vor duce tot acolo. La Andreea. Faceți curat în șifonier, salvați o viețișoară. Sună fezabil.

garage

Veniți, da?

 

Leave a Reply