Iarna nu-i ca vara

Când știi că ai eșuat, ca părinte? Cum știi? Ce înseamnă să eșuezi, ca părinte?

Mă uit în jur și întâmplarea face să am preponderent părinți cu copii mici. Și poate nu întâmplător acele faimoase mommy wars se dau între mămici de copii mici. Alăptare VS formulă, babywearing corect VS babywearing greșit, co-sleeping VS dormit în camera lui, vene îngroșate, pupile dilatate de nervi, attachement parenting VS ferberizing your kid, huo VS ptiu. Cam așa arăta internetul mămicesc acum câțiva ani. Pe alocuri, așa arată și acum, dar parcă s-au mai liniștit apele. Am învățat că nu tot ce zboară, se mănâncă. Mămici care și-au dedicat tot suflul și timpul creșterii unicului copil conștientizează, la ani distanță sau poate la al doilea copil, că e ok să-ți vezi și de ale tale. Deopotrivă, mămici care dormeau cu Căpraru sub pernă și militau fervent pentru educația tradițională, pe sistemul “uite ce bine am ajuns eu”, astăzi dau parentingu’ modern jos din pod și o ard empatic. Pe cât posibil… Lucrurile se schimbă. Copiii cresc și odată cu ei, certitudinile se risipesc.

Discutam deunăzi cu o mamă de copil mare, care-mi mărturisea neputința în fața juniorului “urcat pe pereți”. Genul de situație în care auzi că nimic nu merge. Familie întreagă, părinți naturali, copil alăptat, co-sleep-uit, deși părinții n-au știut că fac asta, educație lejeră, alternată apoi cu tradiționala “schimbare de foaie”, doar doar s-o îndrepta comportamentul tânărului din casă. Copilul are 10 ani. Înțeleg că e o vârstă dificilă. (dar care, totuși, nu e?)

O altă familie, cu un băiat tip pâinea lui Dumnezeu, elev la liceu, premiant și “cuminte ca o fată”, se trezește peste noapte că domnișorul era atât de deștept, încât în camera lui rula un scenariu demn de Breaking Bad… Aham. Din fericire, copilul a  fost recuperat la timp, dar părinții se uită de două ori la el acum și când se duce să facă pipi.

Iar cazurile de familii disfuncționale, cu copii deraiați, unii pe viață, sunt destule.

Și tu te uiți la copilul tău, care cât are? 2 ani? 3 ani? Poate 5?… Și te întrebi: cum știi că faci bine ce faci? De unde știi că asta e Calea? Că toți ne dorim tot felul de lucruri pentru copiii noștri! Copiii sunt ecrane perfecte de proiecție, drept care îmi rezerv sprânceana ridicată pentru părinții care susțin că nu vor nimic pentru copilul lor, poate doar să fie un adult fericit. Oh well, și AIA e o proiecție.

Dar câteodată așa obosesc… obosesc să mă gândesc de o sută de ori la vorbele care-mi ies pe gură, să fac scenarii voit benefice, dar care eșuează lamentabil în vâltoarea momentului și-a replicii, și vai, temeți-vă voi de gura spurcată a (pre)adolescentului impertinent! Obosesc să disociez bubele mele de situația care le râcâie și obosesc să tot separ omul de comportamentul lui… Să pun în aplicare sfaturi citite în cărți de parenting! Și, ca să zic așa, chiar înainte de ultima ușă trântită obraznic de copilul crescut cu multă trudă psihică, ne vom lepăda cu toții de preceptele parentingului modern și toate mamele și toți tații și toate neamurile ne vor ieși pe gură – eu te-am făcut, eu te omor!

Splendid. Secolul 21. Avangardist moment.

Și sigur că, spre deosebire de părinții tăi, tu te vei duce să-ți ceri scuze de la copil, să-ți arăți vulnerabilitățile, micimea și limitele, ca părinte, rugându-te să fie o strategie bună, că altfel…. Și tot ne întrebăm, apoi: oi fi făcut bine? Și după întrebare, vine frica. Și după frică, vinovăția: dacă din cauza mea….?

Și atunci cum știi? Cum știi că e bine și cum știi că ai eșuat lamentabil? Când este prea târziu? Sunt oare lucrurile reparabile? Ce e și ce nu e?

Multe necunoscute în problemă, o singură constantă: iubirea de copil. Pe care dacă o ai, se simte. Și dacă se simte, contează. Și dacă contează, totul e reparabil.

3 thoughts on “Iarna nu-i ca vara

  1. Nu stii. Pentru ca nici macar la maturitate, cand vezi ca face tampenie dupa tampenie, nu poti fi sigur ca e doar vina ta. Parerea mea e ca la un moment dat, dupa ce suntem siguri ca am facut tot ce statea in putinta noastra (mai mult sau mai putin limitata), trebuie sa incetam sa ne mai asumam vina pentru greselile/prostiile pe care le face copilul.

Leave a Reply