Prietenia fără filtru

Am început să mă gândesc la asta în timpul sesiunilor. Vorbeam cu oamenii care veneau să scape de fumat despre realitatea socializării “la o țigară”. Și deseori descopeream alături de ei o poveste cu iz de laitmotiv: deși la prima vedere, ieșitul “la o țigară” e plin de avantaje – îți faci prieteni repede, afli o grămadă de informații, evadezi din birou și-ți iei o binemeritată pauză -, deseori el vine la pachet cu câteva dezavantaje subtile, pe care poate nu le observăm chiar atât de lesne. Poate că nu se întâmplă întotdeauna așa, dar excepțiile sunt excepții pentru că întăresc reguli. Din păcate.

Imaginați-vă următorul scenariu: vrei să pleci dintr-un job care nu te mai mulțumește. L-ai găsit pe următorul. Poate că ai chiar mai multe variante pe care le iei în calcul. Te furișezi la interviuri în timpul orelor de program. Cu fiecare întâlnire, descoperi un nou Paradis. E Locul care în sfârșit te merită! Banii sunt buni, promisiunile sunt mari. Iar viitorul șef îți place. Spre deosebire de “actualul”, care nu te mai satisface, noul angajator e tot un zâmbet. Chimia plutește în aer. Simți că acolo te vei dezvolta. Odată decizia luată, decolarea e lină – 55b, preaviz, o săptămână de concediu și hop! A venit ziua cea mare. Prima zi la noul job. Te îmbraci frumos, pășești cu dreptul pe ușa companiei, cruce cu limba-n cerul gurii și-ți iei în primire noul birou. Cum n-ai nimic de lucru (încă), ce să faci? Ieși la o țigară. Acolo, lume nouă. Oamenii sunt prietenoși. În două zile i-ai și învățat. Însă, odată cu numele și funcțiile lor, ai început deja să afli și ce nu merge bine în firmă. Pentru că acolo se află cel mai bine bârfele. Cine cu cine? Care cu care? De ce el și nu eu? De ce AIA și nu ailaltă? De unde veniseși ca un bebeluș curat în lumea cea nouă, plin de entuziasm și cu forțe proaspete, în maximum o lună vei începe să vezi lumea cu alți ochi. Ai lor.

monkeyȘi nu spun că ar fi în mod necesar ceva rău. Informațiile pot fi folosite cu înțelepciune și inteligență. Dar asta numai dacă ai capacitatea de a discerne și de a nu te lăsa încărcat de poveștile altora. Pentru că deseori ne amestecăm unii în borșul celorlalți, anii trec și nu mai știm de unde începe și unde se termină amărăciunea noastră, personală, sau dacă a fost vreodată, a noastră.  Am petrecut ore în șir în diverse locuri de fumat, din diferite locuri de muncă, de unde apoi plecam, plină de obidă. Unul anume îmi stă pe suflet și-n ziua de azi. Obișnuiam să fumăm într-o cămăruță minusculă, undeva la o mansardă. Fumători înrăiți, era prea mult chiar și pentru noi. Dar, așa cum numai fumătorii pot, răbdam și înduram. Înc-o cafea, înc-o țigară. Hai c-a venit și X, mai stăm la o țigară. Bine, hai și cu Y. Treceau ore. Aceiași oameni, aceleași povești, aceleași resentimente mestecate iar și iar. Schimb de furii. Volei cu emoții negative. Eram cu toții porniți împotriva șefului. Și sigur că nici șeful nu ne ajuta prea tare să-l iubim, dar mă întreb acum, la ani distanță, cât dintre problemele mele erau, pe bune, ale mele și cât împrumutasem, fără să vreau, de la cei cu care împărțeam nefericitele scrumiere? Cât era real și cât era rezultatul acelui schimb de fluide emoționale? Nu voi ști niciodată.

Dar ciorba asta de iluzii nu e caracteristică doar fumătorilor, la locul de muncă. Am regăsit-o și în afara acelor spații. Aveam la un moment dat un grup întreg de prieteni din aceeași branșă. Locuri de muncă diferite, șefi diferiți, oameni diferiți. Ne vedeam seara, după program. La o bere. Unde tocam aceleași probleme. Vărsam negativitate prin toți porii. Nimic nu era bun. Toți erau idioți. Viața era oribilă. Câștigam o grămadă de bani, eram între prieteni, nu aveam nicio responsabilitate și eram foarte tineri. Cum spuneam, viața era o-ri-bi-lă!

Când grupul e plin de patimă, când înâlnirile devin prilej obligatoriu de ventilat probleme și când soluțiile sunt respinse, fiind preferate tiradele care întăresc convingeri deja create, nu mai e loc de creștere, de evoluție. Ci doar stangnare. Ba chiar regres. Și uite așa, pe nesimțite, ajungi chiar să trăiești viața altcuiva. Cu fricile lui, cu furiile lui, cu bubele lui. Problemele colegului devin și problemele tale, nervii prietenei devin și nervii tăi, așa cum și tu dai mai departe dintr-ale tale.

Dar sigur că toate un rost pe lumea asta. Păcat însă că lecțiile vin la pachet cu oameni și relații pierdute. Unele dintre ele, ireparabil, pentru totdeauna.

2 thoughts on “Prietenia fără filtru

Leave a Reply