Zen pierdut

Avertisment: postare indigestă. Proceed with care.

Trec printr-o pasă proastă. Poate de vină e moleșeala lunii august, pe care o detest aproape la fel de mult ca pe luna februarie – nimic nu se întâmplă în august; nici în februarie -, poate de vină e o răceală cruntă care m-a terminat zilele astea, poate de vină e Uranus intrat în casa zenului meu personal și care se comportă ca un elefant în magazinul de porțelanuri, cert e că multe lucruri mă irită.

Ca de exemplu:

– autobuzele și taxiurile care, deși au aer condiționat, merg fără. Iar dacă ceri aer condiționat taximetristului, ți-l pornește la minimum, astfel încât în 30 de secunde mașina devine o seră sufocantă și preferi să-l închidă naibii decât să mai stai o clipă cu geamurile ridicate;

– știrile care te avertizează că urmează imagini care te pot afecta emoțional și nu apuci să schimbi la timp, vâzând cu coada ochiului un trup mic blurat despre care ți se povestește că e al unui copil SPULBERAT de o mașină!! Jurnalismul %$*^^

– mămicile perfecte din online, care nu se plâng niciodată de greu, copiii le sunt alfa și omega, arătând cu degetul spre mamele care îndrăznesc să aibă scăpări de oameni normali și na, c-așa-i în tenis, mai fac și greșeli… Mămicia uber alles!

– babele din parcuri care se gândesc că ajută dacă-i spun copchilului meu că-l iau cu ele, în timp ce plodul se tăvălește pe jos în miezul unui tantrumaș; super, mamaie, după ce că ăsta e vânăt de nervi că nu-l las să se dea cu motoreta pe o RAMPĂ și deci să-și spargă capul de asflat, umple-l de spaimă că-l fură străinii dacă mai plânge. Nu te stresa mamaie, iaca îl iau în cârcă și plec de lângă mata – I really don’t give a fuck what you think.

keep– oamenii care au impresia că îmi înțeleg relația mea cu Vlad – hai să o zic odată pentru totdeauna: relația mea cu Vlad este mai complexă decât vă puteți imagina. M-am oprit din a cere sfaturi, pentru că nimic din ce mi se spunea nu se putea aplica aici. Am citit cărți, am fost la conferințe despre metode de relaționare. Nimic nu seamănă cu ce am eu acasă. Dacă la capitolul bebeluși – todlerași personali putem găsi terenuri comune și putem discuta despre pempărși, alăptări, co-sleeping sau no sleeping, ei bine în cealaltă parte, nu e posibil. Credeți-mă. Drept care, apelez acum numai la ajutor de specialitate. De foarte bună specialitate.

– conflictul dintre generații în ceea ce privește creșterea copiilor – e normal, știu, dar tot mă irită exagerările. E o paletă largă de nuanțe între sindromul “Nuevoie”, manifestat permanent la o anumită generație și tulburarea “Fărălimite”, de care suferă cealaltă generație. Ce-ar fi dacă ne-am juca mai pe la mijloc? O fi așa rău?

– faptul că părinți absolut normali, ba nu – grozavi, ajung să se autoflageze când ridică tonul (ridică tonul!) la copil, simțindu-se oribili și inadecvați; ne-am tâmpit cu toții la cap? A, pardon, într-o lume marcată de perfecțiune, nu e loc de greșeală – vezi bulletul 3.3-11-grumpy-cat-in-sun-Facebook-630x565

– prea mult pozitivism; sigur, e bine să ne remintim lucrurile bune din viața noastră și să fim recunoscători…. DAR! Zilele astea parcă oriunde m-am uitat, numai fericire și treburi pozitive! Cărți despre fericire, cursuri de fericire, totul e cu fericire. Îmi plac și mie dulciurile dar parcă mi s-au străpezit dinții…

Hai odată cu septembrie ăla, că prea multă căldură strică!

14 thoughts on “Zen pierdut

  1. Blogul tau e unul dintre extrem de putinele pe care le citesc. Imi fac placere articolele tale si sunt de acord cu foarte multe dintre ideile tale. Conexiunea electronica fiind, deci, facuta, articolul de fata ma intristeaza (de fapt, doar paragraful cu relatia dificila, pt ca restul imi sunt cunoscute si unele chiar ma amuza) si iti doresc sa depasesti rapid toate problemele. Poate daca i-ai mai da, totusi, o sansa sofatului, s-ar rezolva si mai repede unele dintre ele :-)

    • Relatia cu Vlad nu e dificila. E complexa. Este, daca vrei, examenul vietii mele. Ma iubeste mai presus ca orice, dar are un anumit bagaj in spate, asa incat relatia devine complicata. isi doreste ceva ce nu-i pot oferi: ca eu sa-i fi fost mama naturala. Motiv pentru care, uneori, ma straduiesc prea tare sa implinesc o dorinta care nu se poate implini. Si de prea multa stradanie, esuez lamentabil. Daca e sa cred in existenta unor “ghizi” prezdenti in viata asta, sunt sigura ca Vlad e un astfel de ghid pt mine. El e motivul pentru care am inceput sa cresc, sa vreau sa ma cunosc, sa vindec parti din mine, ca sa-i fiu un parinte bun, deci ii datorez mult din dezvoltarea mea personala. E dificil? Ohoho! Dar asa a fost sa fie.

      P.S. Sofat? Never! :)))

      • Ce sa spun este ca te-am citit pe ici pe colo, si, din exterior, esti mama perfect normala(not uber mom, alea zac in parc si pe forumuri si cauta motiv de harta:))) a doi baietei simpatici. Sunt convinsa ca esti c-o treapta mai sus decat te vezi tu, in relatia cu Vlad. Si eu te-as vrea ca mama, deci il inteleg pe pusti.El are norocul ca te si are.
        Despre ce caldura vorbesti? Eu stau pe-acolo pe unde se agata harta in cui, si e un frig si-un vant de cateva zile de nu-ti pot spune. Iesitul in tricou la 8 dimineata e comparabil cu-n ice bucket challenge, ca tot sunt la moda.Frig a fost toata asa-zisa vara, deci hai cu caldura in N.

  2. Sign me up for most of those things :-)
    Mai ales aia cu mamicile perfecte cu 20 de copii nascuti si care arata cu 20 de ani mai tinere si care au o cariera de 20 de ori mai misto decat a mea si care reusesc sa gateasca de 20 de ori mai mult ca mine si sa faca cu copiii de 20 de ori mai multe chestii ca mine

    Imi vine sa le spun / zic…oh, shut the f&#$ up already

  3. Dragi mamici perfectioniste, oricine isi ia concediu regulat, de la orice serviciu. Si cum meseria de mama e cea mai grea meserie din lume, ea necesita cu atat mai mult o vacanta in regula. Deci, daca puteti, trimiteti-va copiii la bunici, la matusi, in tabere, oriunde si cautati-va zenul! Eu nu pot :-) Semnat: o alta mamica perfectionista.

    • atunci nu cred ca ma mai gasesti pe mine…o sa fiu prin ceva tufe, urmarind intalnirile ei indeaproape :)) Asta daca nu reusesc s-o cipez pana atunci :))

  4. toata lumea isi pierde rabdarea. varsta maica, varsta :) si verisoara ce nu are copii se plange ca isi pierde neuronii si rabdarea. Daca tip la un coleg, imi cer scuze. Daca tip la copil, imi cer scuze. Daca lovesc un coleg, pot ajunge la puscarie. Daca imi trag de urechi copilul…
    Cat despre disputele cu dintre generatii, e de mii de ani asa, si o sa trecem in 15-20 ani si noi. In liceu am citit o carte cu argumente pe tema asta: Un om sfarsit, de Giovani Papini. Daca invatam sa avem incredere in celallalt, inclusiv in copil, atunci aceste conflicte se evapora.

Leave a Reply