Mai mult sau mai putin, mama

Nu va suparati, m-am gandit sa intreb: voi, mamelor, cat de mame va simtiti ca sunteti?

Cum adica? Veti spune. Sprancele ridicate si ghemul defensiv din stomac sunt perfect justificate. Intrebarea suna a atac!

Departe de mine conotatia unei evaluari a muncii de mama (stim ca lumea face o treaba excelenta din a ne face sa ne simtim vinovate pentru neajunsul din dotare). Intreb, pe bune, cat de mame va simtiti, cat de bine va vine functia dobandita odata cu primul tipat al copilului.

Intreb, pentru ca am constatat in preajma mea tot mai multe mame care se cred orice, numai mame nu. Spre exemplu:

“Eu sunt asa, ca o sora mai mare.”

Sau

“Suntem prieteni!”

Sau

“Ma simt mai mult ca un caregiver decat ca o mama.”

“E ca si cum copilul nu e al meu, ci mi-a fost dat in grija, ca o comoara.”

Toate aceste replici sunt reale, auzite de la mame. Biologice. Si recunosc ca m-au pus pe ganduri. Am observat ca mamele cu copii mai mari au o certitudine de sine mai mare. Poate e varsta? Poate e increderea in tine pe care o capeti cu fiecare an? Sau poate, pe unele pur si simplu rolul le prinde mai bine decat pe altele?

Si daca asta o fi cazul, ce simte copilul dinspre mama lui? Simte o mama? O sora? O prietena distractiva? O bona mai bona si mai buna decat oricine?

Nu am concluzii. Inca mestec.

20140606-132717-48437847.jpg

5 thoughts on “Mai mult sau mai putin, mama

  1. Eu nu am auzit niciodata astfel de replici de la mamele din jurul meu. In schimb, am citit o groaza de teorii moderne care propovaduiesc diverse modalitati, mai mult sau mai putin aberante, de a-ti creste copiii. Si circula si un zvon pe care il sper fals despre interzicerea denominatiei de “mama” in unele tari din motive de “politically incorrect”.
    Eu cred ca mama e mama si atat. Si ca cei mici trebuie sa stie asta. S-au vazut deja rezultatele catastrofale ale educatiei prea laxe, cu parinti-prieteni care isi adora copiii ca pe zei intangibili. Acum se consiliaza intoarcerea la tipul de educatie al parintilor mai autoritari.
    Teoriile vin si trec, mama ramane.

  2. 110% mama, 100% femeie si nevasta gospodina pe langa, de umplutura asa! :))

    Nu stiu ce Dumnezeu a dat in valul asta nou de mame, dar vad in jur doar victime: “vai, mi-am traumatizat copilul cu suzeta, bad mom that I am”, “Tulai, nu l-am alaptat pana cand i-a venit prin posta raspunsul la college application. Motherhood is not for me!”, “I-am scapat in piureul de fructe si-un mar de import…nu-i bio! I-am f…. sistemul digestiv, l-am nenorocit pe viata :(( Cat de low pot sa fiu eu ca mama?”. Atat sunt de nesigure femeile astea incat citesc toate cartile pe tema parenthoodului care apar pe piata, chit ca autorii se contrazic intre ei ca unul e pro CIO altul e AP all the way, isi petrec noptile pe forumuri mamicesti dandu-si palmi ca n-au nascut acasa ca sa nu streseze copilul prin maternitate si-si pun la indoiala fiecare mica decizie. “Sosetute roz sau bleu” a ajuns sa fie o decizie cruciala pentru viitorul copilului.Culoarea lor ii va influenta viitorul, orientarea sexuala, traiectoria carieristica, TOT!!! Iti dai seama ca nu poti sa-i dai Bubulinei ciorapei roz pt c-o nenorocesti.Se va trezi intr-o lume a barbatilor(la groapa cu nisip, where else:))) si nu va sti sa gestioneze situatia in care Gigel ii ia lopatica, pt ca se va poticni din pricina gingasiei dresului roz si diafan pe care i l-a pus ma-sa.(eye-roll)
    parca si-au pierdut instinctul matern, parca nu-si cunosc mai bine decat orice autor titrat copilul, asa se comporta in relatia cu propriul odor. Dar, God forbidd sa vina una sa-i spuna sa se relaxeze, sa respire adanc si sa-si accepte deciziile, ca-i moare de gat.
    Eu am citit despre parenting pt ca am vrut sa vad ce-i out there, am socializat pe forumuri pt ca-n noptile cu colici si wireless pe telefon era fun sa citesti cum se avanta in declaratii niste femei pline de hormoni :)), mi-am crescut copilul combinand ce stiam de la mama, cu ce-am citit eu recent si ce mi-a spus mie neuronul si, zic eu, n-am gresit. Imi vad copilul sanatos(multumesc lui Dumnezeu), ii citesc fericirea pe chip atunci cand ma vede si sa mor daca nu ma simt cea mai buna mama din univers…pt copil meu, of course. N-am simtit niciodata nevoia de a avea aprobarea altora in ceea ce priveste deciziile legate de plod.Le-am luat singura sau impreuna cu sotul din dotare( el e pe ideea “cum spui tu draga” :))) si n-am stat sa despic firul in 4 dupa punctul in care am decis sa o luam pe-o parte sau pe alta.Therefore, nu reusesc sa le inteleg pe mamele astea care-si traiesc existenta chinuit din dorinta de a obtine premiul Mother of the year/century.

Leave a Reply