Manichiurista

Din capul locului trebuie sa precizez ca nu am o manichiurista preferata. La care sa ma duc de fiecare data, sa-mi astept cuminte randul, cand carnetelul ei de manichiurit se elibereaza, pentru ca nu… cum sa spun… Nu cred in unghiile mele. Sunt mici, neinsemnate, cuminti si… lipsite de orice personalitate. Am invatat sa ma fac singura, acasa dar merg din cand in cand la manichiura strict pentru intretinere: forma, pielite, din astea. Nu mai mult. Prin contrast, parul mi-l respect! E viu, e important, nu-l atinge oricine, iar cand vine vorba de tunsoare sau culoare, ma plec in fata Zeului Coama si-i aduc ofrande numai anumite maini dibace, pentru care da, stau la coada, cand locurile sunt ocupate. Avem o relatie.

Saptamana trecuta, intamplator, am ajuns la mani-pedi. Undeva, peste drum. In mod normal nu as fi investit mai mult de 10 pasi in demersul manichiurist, dar salonul de langa scara blocului era full. Nu, nu voiam sa ma programez “maine”. Asa ca am trecut strada. Stiu, mega efort.

Azi ma duc din nou. Desi de saptamana trecuta pana acum mi-am vopsit singura unghiile, nimic notabil nu se mai intamplase. Nu crescusera pielite, nu aveam degete in plus. La drept vorbind, nu m-as mai fi dus inca vreo luna, dar Vanitatea din mine nu m-a lasat sa particip la un eveniment cu degetele manjite de oja. Nu sunt foarte dibace.

Anyways. Ma asez eu vesela si mandra pe scaun si-i spun fetii:

– Nu e mare lucru de facut. Doar oja si putin curatat. Am fost saptamana trecuta la manichiura. cred ca deep down asteptam o lauda, o coronita, ceva!

– Sa vedem, zice ea si ma ia cu fiori pe sira spinarii. Stiam ca n-o sa trec proba…

– Pf! Ce se-ntampla aici?

Hait! M-a prins. Am si eu o pielita pe care o rod cand am emotii, drept care unghia nu prea mai e ce-a fost. De obicei, apuc sa-mi cer scuze pentru deranjul estetic provocat. Azi am uitat…

– Ah, da, o rod din cand in cand, balmajesc eu ca un copil prins cu fituica.
– Doar din cand in cand? ridica demoazela privirea din unghia cu probleme. Stie ea mai bine.
– Aa… Da, probabil mai des…., inghit eu in sec.

Ce mama dracu, eu sunt adultul platitor aici, cine dracu esti tu sa ma freci la cap pentru o unghie?! Treci la treaba, lasa conversatia! Asa mi-am imaginat ca-i raspund. N-am facut-o.

– Ziceati ca v-ati facut saptamana trecuta?
– Da…. raspund eu cu vocea pierita.
– Nu prea se vede.

Fuck! A pus-o ailalta!

– Unde v-ati facut?

A dracu inchizitoare mica!

– La alt salon, incerc eu sa fiu scurta. Ce atatea detalii??
– Care salon?

‘Tu-ti mama ta! Peste drum de tine, na! Si mi-a placut tipa aia maxim!

– Aaa… Alt salon din alt oras.

Hai ca poate ma lasa in pace.

– Pielitele sunt numai franjuri si aveti oja sub ele!
– Ah, da, stiti, eu ma mai dau si singura cu oja, acasa…

Simt imperios nevoia de a-mi cere scuze… Ofteaza.

– Acum trebuie sa ma chinui sa le tai ca lumea, zice ea opintindu-se in cot. E incruntata. Se concentreaza. Mai are putin si repara centrul vorbirii! Oh wait.

– Mh. Sa zicem.

Treaca de la ea. Nu mai am pielite franjurate. Ce bine! Acum stiu cum e sa nu mai ai franjuri la unghii!

– Ce oja punem?
– Ceva neutru, french… Am ales asta.

Partea mea favorita. Sa aleg culoarea. She can’t ruin it.

– Ce culoare are tinuta?
– Roz pal. De unde si optiunea, adaug eu repede, intuind unde bate.
– Paaaai, roz pal la rochie, roz pal la unghii…

Pf! Nu ma pricep deloc. Mi-e si rusine cu mine.

– Mov! Asta trebuie!

Scoate sticluta. Eu sunt epuizata mental. M-a facut… Franjuri! Wink.

– Supeeer! Dati cu asta!

Off with her head!

Just kidding. Sunt o carpa. I-am dat si bacsis.

20140531-235715-86235408.jpg

2 thoughts on “Manichiurista

  1. :)) La manichiura e ca peste tot in Romania: cel de dinainte n-a facut treaba buna!
    Cel mai aiurea e totusi cand te duci la salon sa te relaxezi si esti luata la rost pt ca ti-ai lasat cuticulele pe mana unei nesabuite care le-a facut harcea-parcea. Been there, done that! Dispare tot farmecul sedintei ce se voia de ralaxare si infrumusetare, away from the kid. Ajungi sa te simti ca un copil certat pt ca nu si-a facut tema cum trebuie, apoi iti amintesti ca tu esti mama, tu achiti la final, si …stiu ca te-ai fi asteptat sa ripostez,but no,m-ar bate la capitolul trancaneala…. bagi mana in buzunar si scoti telefonul pt a purta o discutie luuuunga cu oricine altcineva decat cu d-soara de-ti bibileste cuticulele. :))

Leave a Reply