Fericirea

Pf! Cine se așteaptă la vreo rețetă a fericirii, să închidă repede tabul ăsta, proaspăt deschis în browser; n-o să primească niciun tip și niciun trick. Habar n-am care e “rețeta”, dar știu că noțiunea multora despre fericire se referă la a fi în echilibru. Cu sine. Ce sare peste starea de bine caraceristică normalității, se cheamă că e… uau!

N-am multe astfel de momente în viață. Ș-ar putea să fiți teribil de dezamăgiți. În lista mea nu se regăsesc anumite momente “standard”.

happy feetPrimul pe care mi-l amintesc a fost când am primit rezultatul de la examenul Cambridge de limba engleză. Eram într-a unșpea. Cu un an în urmă participasem, ca întotdeauna, la Olimpiadă. Mă împotmolisem la faza pe județ, unde luasem o notă mizerabil de mică. 7 și ceva. Inacceptabil. Am mers cu profa de engleză să vedem lucrarea. Era de peste 9.50. Ce se întâmplase… nu știu. Cert e că mi-am jurat să nu mai particip la nicio Olimpiadă, câte zile oi avea. În schimb, am învățat pe rupte pentru examenul Cambridge și am dat toate cele cinci probe știind că… this was it. Era ăsta sau nu mai era nimic. Am dat examenul într-un mai. La Iași. Era cel mai apropiat centru. Aflasem că trebuia să aștepți 3 luni rezultatul, care avea să vină prin poștă. Toate lucrările se corectau acolo. La Cambridge. Am găsit scrisoarea într-o zi de august. N-am avut răbdare să urc un etaj, să ajung acasă. Am rupt plicul chiar acolo, pe primele patru trepte de la intrarea în bloc. Nu știam unde să mă uit. Căutam instinctiv, în colțul din stânga sus, o notă subliniată diagonal și semnată dedesubt. N-am găsit nimic. Am continuat să scanez scrisoare până am ajuns la rezultate: A. Excellent, excellent, excellent, excellent, excellent. Am început să chirăi. Nu știu cum am urcat scările până acasă, dar n-am să uit niciodată explozia de bucurie pe care am simțit-o atunci.

Câțiva ani mai târziu, primisem deja un job onorabil într-un domeniu pe care îl vânam de mult – publicitatea! Mă simțeam atât de onorată să respir același aer cu oamenii despre care citisem atâta amr de vreme pe IQads, încât simpla lor companie îmi era de ajuns. Nu îndrăzneam să cer mai mult. Eram la prima evaluare din viața mea. Muncisem până atunci cât șapte. Nu din obligație, ci din dorința de a face treabă bună. Femeia care mă angajase, group manager, nu putuse să-mi ofere salariul cerut la vremea respectivă, urmând ca după evaluarea de 3 luni să primesc și restul bănuților, dacă mă achitam de responsabilități. Eram acolo, peste masă de ea, cea care ținea pâinea și cuțitul în mâini. Nu avusesem o experiență bună cu femeile șef până atunci. Toate fie mă traumatizaseră, fie abuzaseră de putere asupra mea, fie pur și simplu fuseseră absente. Când, în urma unui “rațional”, șefa mea de-atunci îmi spune că nu poate să-mi ofere cât am cerut. Ci peste. Meritam mai mult decât cerusem. Oaaau! Țin minte că am ieșit din evaluare, dând telefoane oricui era dispus să-mi asculte povestea! Nu-mi venea să cred că un manager îi oferea unui angajat MAI MULT decât ceruse el!!! Am fost atât de fericită!

Dar, pare-se, astfel de manageri sunt rari. Nu am mai întâlnit asemenea, de la ea încoace. Ce-i drept, nici n-am mai făcut extrem de mulți pui în publicitate, după. Lăsându-mă de fumat, mi-am găsit următoarea carieră. Nu mi-a venit să cred cât de repede și de ușor am scăpat de fumat. Așa încât, mi-am dorit tare mult să devin terapeut Allen Carr, să po da mai departe binele care-mi fusese făcut. Nu m-am gândit la absolut nimic – investiție de bani, timp, energie, return of investement, nu mi-am făcut un business plan, nimic din ce te învață la cursurile de antreprenoriat. Am vrut doar să fiu de folos pe lumea asta. Inteviul de angajare a durat vreo cinci luni. Miza era uriașă. Eu urma să fiu atât terapeut, cât și reprezentant Allen Carr în România. După vreo 3 luni de interviuri pe mail și pe Skype, obosisem. Voiam să se termine totul. Nu credeam că va fi atât de greu să fac ceva pentru care eram teribil de pregătită. Așa că n-am să uit niciodată dimineața în care am primit mailul de confirmare. Da, eu urma să le fiu reprezentant aici! Intram în a doua etapă – învățatul! Eram atât de fericită, încât realmente am dansat fără muzică, în mijlocul sufrageriei, de-am speriat mâțele!

Iar prima întâlnire fructuoasă dintre oliță și copilul din dotare a fost un alt moment de maximă fericire. Așa BRAVO entuziast nu auziseră niciodată vecinii…. Până atunci! Copilul s-a bucurat și el, olița mai mai să fie dărâmată de atâta bucurie…. ce să mai… frenezia totală! *

Nu știu ce mi-a venit să înșiruiesc momentele de fericire. Cred că mi-ar prinde bine o infuzie de dopamină. Așa încât, vă invit să dați cu dopamină în mine: când ați simțit ultima oară că pur și simplu plezniți de bucurie? :)

 

*Copilul nu a fost traumatizat în urma expunerii sub vârsta regulamentară de 2 ani, la sus numita oliță. Pare ok…

 

2 thoughts on “Fericirea

  1. That’s a taugh one! Eu nu-s genul mushy-wushy care sa se lase impresionata de orice mizilic. Fericirea am simtiti-o in ziua in care am aflat ca-s insarcinata. Asta e cam ultimul flash-back cu expresia fericirii depline intiparita pe chipul meu. Primul “ma-ma” a fost umbrit de faptul ca era primul doar pt mine, pt ca ea ma cautase sa-mi spuna treaba asta si-n bunica cat eu eram la birou :(, primul pas la fel… looking back si citind ce scrii tu aici incep sa realizez c-ar fi cazul sa fac o schimbare majora in viata. Does e-jobs still work? parca as vrea sa dansez si eu de bucurie la aflarea vestii c-am fost acceptata pt jobul visurilor mele.Vorba facebook-ului: feeling inspired :))

    • Fericirea e fericire, indiferent de unde vine. Serios, pun semn de egalitate intre marele A de la Cambridge si primul caca in olita! E ok. Important e sa descoperi ce te face fericita si sa faci lucrul ala! Da, e atat de simplu. Complicat e lasatul vechilor paradigme in urma. Sau sa te delimitezi de ceea e social acceptat ca fiind datator de fericire. Si ce nu.

Leave a Reply