Nepotrivirea de caracter

Asistam deunăzi la o discuție în familie, în care cineva povestea cazul unor soți tineri, cu copil mic, ajunși la divorț.

– Și ce crezi dragă? O bătea? Lipsea de-acasă? Se îmbăta? Nooooo! Nu se puteau pune de acord în privința copilului. Că cică ea voia să-l crească într-un fel, iar el era pe altă lungime de undă. Și-au ajuns la divorț.

– Ce prostie! Să te desparți din atâta lucru?!? Ce tâmpenie e aia cu nepotrivirea de caracter… E scuza perfectă! conchide tata socru.

Oare? E oare o prostie să te eliberezi dintr-o relație în care cei doi parteneri vorbesc pe frecvențe diferite? În care unul e hăis și celălalt cea, iar singurul lucru care mai unește e o conveție și niște firimituri de sentimente sădite într-o altă epocă? O eră îndepărtată, în care cei doi nu doar vorbeau aceeași limbă, pe aceeași frecvență, dar poate că  uneori se confundau într-atât de mult încât nu o dată au strârnit invidii în jur, porecliți de alții – “The Golden couple”.

welcome-family-ecard-someecardsE oare nevoie de abuz fizic, drame demne de știrile de la ora 5, ca să pui capăt unei relații? Și, mai cu seamă, de când a devenit normalitatea motiv de recompensă? De când, oare, venitul acasă la o oră normală e motiv de fericire supremă? Sau, similar, de când a devenit creșterea copiilor altceva decât un act firesc, înscris în codul genetic? Trebuie să existe probleme de alcoolism sau dependențe de droguri sau curvăsăraie (vorba știm noi cui) ca să primim binecuvântarea generațiilor în etate de a ne depărți?

A nu te pune de acord în privința creșterii copilului mi se pare un motiv suficient de bun ca să iei măcar în calcul o alternativă de genul separării. Când copiii aud mesaje amestecate, mama spune într-un fel, tata spune altfel, bunica zice și ea altceva… ce vor înțelege? Dacă adulții au unresolved issues și nu sunt dispuși să și le rezolve, dacă adulții se bălăcesc într-o permanentă negare a acelor issues, garantat copiii vor avea o copilărie confuză. Ca să folosesc un eufemism.

Și atunci, ce e mai bine? Înclin să cred că separarea va aduce o brumă de liniște în mintea acelor copii. Pe de altă parte, în cele mai multe cazuri, nici măcar separarea nu e o soluție, pentru că degeaba unul face lucrurile într-un fel câteva zile pe săptămână, dacă celălalt cântă pe altă melodie la sfârșit de săptămână.

Facem ce facem și tot aici ajungem. Terapia salvează copilăria. Și România. Și ce mai rimează.

Pentru că nu, iubirea nu e niciodată de ajuns.

4 thoughts on “Nepotrivirea de caracter

  1. Un posibil răspuns, dacă ar ști / ar putea, l-ar da copilul; el ce ar alege? Cu sau fără tata/mama? Vorba e… pe el cine-l întreabă?! Asta una la mână. Apoi ar mai fi chestiunea a dintâi: când ne luarăm, oare ne gândirăm bine la faptul că, într-un cuplu, a avea dreptate, a-ți impune punctul de vedere sunt cestiuni de plan secund, manifestări ale unui ego nițeluș exacerbat?!… Nu e vorba de generație tânără sau răscoaptă, eternul uman e… cum am stabilit: etern! De când e lumea lume oamenii-s mai inteligenți au mai puțin! Dacă intră într-un cuplu mai mult de la brâu în jos, iete că ajung mai repede la divorț! Dacă fac minimalul efort intelectual de a pricepe că dragostea are ȘI o zdravănă componentă cerebrală, nu s-ar mai turmenta ulterior dacă trebuie să divorțeze din pricină de bâtă/tigaie sau din rațiuni rafinate „gen” Piaget versus Steiner…

    • Nu stiu daca se pot anticipa la 20 de ani situatii care apar la 30, 40 etc… Ca poate ca soti au fost grozavi impreuna, dar ca parinti… they suck. NU stiu care e rapsunsul, nu-l am, ma intreb doar. Si mi se pare ca vechile motive pt care se invoca separarea pe vreumuri, azi nu mai au corespondent. Dar cine stie, poate ca totusi e aceeasi marie, cu alta palarie…

  2. Si totusi, cand invoci nepotrivirea de caracter arati ca te-ai pripit atunci cand te-ai casatorit fara sa afli caracterul partenerului … deci, nu o fi caracterul celuilalt prea grozav dar nici al tau nu e prea breaz .

    • Asta comentam si mai jos, ca nu poti avea pretentia la 20 si ceva de ani sa proiectezi scenarii posibile pentru 30 de ani si sa ai maturitatea necesara de a lua cea mai buna decizie. Normal ca te pripesti. Dar, pe de alta parte… discutia e lunga si nu cred ca exista sfinti si demoni intr-o relatie. Dar cred ca de dragul copiilor, ne putem reacorda vibratiile interioare, ca sa vorbim aceeasi limba. Ca parinti.

Leave a Reply