Draga mea cea de dinainte,

Îți scriu pentru că știu că trăiești cu senzația că știi totul despre tine. Ai 20 de ani, poate chiar 25, poate chiar ai împlinit 29 și încă nu ți s-a întâmplat nimic neașteptat. Până acum, totul a fost relativ sigur, previzibil și molcuț, deși poate că ție ți s-a părut că ai o viață complicată.
Ei bine, nu știi mai nimic. Mă uit la tine de undeva din viitor și te văd cum pufnești disprețuitor când vezi că te-au așezat în avion lângă o familie cu un copil mic. Te temi că drumul va fi un coșmar și știi ceva? Ai dreptate. Va fi un coșmar. Dar nu pentru tine, draga mea cea de dinainte, care ai căști și Ipod și cărți de citit, ci pentru mama acelei copile, care 3 ore neîntrerupte va încerca toate metodele posibile și improbabile de a o face să tacă. Să nu mai plângă. Pentru că, ceea ce tu nu știi, este că bebelușa aceea, care stă la două scaune distanță de tine, are niște dureri de urechi pe care nici măcar tu nu le-ai putea suporta fără ajutor medicamentos. Sau poate că n-a dormit cât ar fi trebuit și atunci e nevricoasă. Și plictisită. Și vrea plimbată. Dar mama ei n-are unde s-o plimbe. Vezi tu, bebelușilor nu le place să stea în centuri de siguranță. Crede-mă: din tot avionul, coșmarul a fost întâi al copilei urlătoare, apoi al mamei neputincioase, jenate, furioase și apoi al tău.
Mă uit în urmă la tine și la certitudinile tale și zâmbesc duios. Te văd cum te uiți pieziș la prietena ta care alăptează acum în fața ta. Și ți-e scârbă. Ești dezgustată de spectacolul exhibiționist și-ți juri că tu n-o să ajungi niciodată în halul ăla de auto-sacrificiu. Acum zâmbesc. Nu doar că ai deja vreo 10 luni de alăptare la activ, ba mai oferi și informații pe tema asta și nu eziți să sari în ajutorul mamelor care au probleme la acest capitol. Ai numere de telefon, adrese de mail și locuri către care direcționezi mămicile dornice de alăptare. Și da, vei alăpta în public.
Vei alăpta pe malul mării, vei alăpta în Cișmigiu, vei alăpta la terasă și da, vei alăpta în avion. Nu te gândeai la asta, nu?
Te văd chircită pe canapeaua din sufragerie, cu pisica în brațe, privind absent o ecografie recentă a băiețelului din burtică, temându-te dacă vei ști să-l iubești, dorindu-ți să-l iubești măcar pe jumătate cât îți iubești pisica și vai, cât de drăguță ești în spaima ta! Nu doar că-l vei iubi așa cum nu credeai că e posibil să iubești pe cineva, vreodată, dar vor fi clipe când vei simți că parcă a fost dintotdeauna lângă tine.

Nu-ți plac copiii. Nu-i înțelegi, nu știi să relaționezi cu ei, te intimidează și poate chiar ți-e teamă de reacțiile lor abrupt de sincere.

Cu toate astea, vei fi mamă unui copil care nu va fi al tău. Vor fi momente în care cea mai importantă voce pentru el va fi a ta. Și atunci vei ști să combini vorbe și tonuri potrivite, vei citi gânduri și vei anticipa fapte.

Vei petrece zile în șir creând o legatură imposibil de pus în cuvinte, în care autenticul și grija vor fi singurele reguli de ”parenting”. Încă nu știi ce-i aia. Nu-i bai. O să știi.

Vei ajuta la teme, vei asculta roluri pentru serbări, vei pune supozitoare, vei confecționa măști pentru Halloween (aici am o veste proastă: din păcate și în viitor vei rămâne la fel de netalentată la meșteșugărit), vei șterge lacrimi, vei spăla așternuturi de vomă, vei mângâia, alina și alinta mai mult decât credeai c-o vei face vreodată, vei pasa legume și vei face chiftele, vei face ATÂT de multe lucruri pe care nu ți le imaginai, încât, draga mea de dinainte, nu pot decât să-ți spun:
Curaj! O să fie bine :)