Dinți de lapte-n miez de noapte

Timp de șase luni, copilul meu a dormit binișor noaptea. Exceptând pauzele de alimentare, n-am prea avut probleme. Știam însă că totul avea să se chimbe odată cu fatidica vârstă de șase luni. Când, încălecând pe-o mătură, Vrăjitoarea Măseluță urma să trântească ușa de perete, să-mi trezească îngerașul din somn și să nu-l mai lase să doarmă bine până la ultimul dinte ieșit. Desigur că dinții ies noaptea, ce, la voi a fost altfel?! 


Toate semnele erau acolo: casa era acoperită de o peliculă uniformă de bale, rodea tot ce prindea, gingia se umflase de stătea să ponească. Zi de zi verificam și nimic. Fusesem amenințați. Citisem pe net. Știam!

O să-l doară.
O să facă febră.
O să urle non-stop.
Înarmată cu geluri de dinți și licori antitermice, așteptam venirea Primului Incisiv, ca pe-o Apocalipsă cu zombi. Ptiu, drace, piei de-aici durere de dinți! 

Și-ntr-o zi, a clănțănit lingurița cu Vigantol. Se izbise de vârful primului dinte apărut. Cum? Fără febră? Fără dureri? Fără urlete??? 

Mi-am șters sudoarea așteptării de pe frunte, am răsuflat ușurată, am pus gelul sfințit la loc și când să zic că m-am relaxat, a început altă nebunie:

Să-l speli pe dinți! (care dinți?!)
Să-l duci la stomatolog! (nici nu stă în fund!)
Să-i iei pastă specială și degetar de silicon! (ha??)

Super! Și mai multă anxietate, și mai multe informații așa încât m-am adunat, am închis tonele de surse de informare și am apelat la Colțul Specialistului. Ceea ce vă recomand și dumneavoastră. Găsiți un stomatolog priceput și de încredere, care să vă spună pas cu pas tot ce trebuie făcut cu dințișorii de lapte ai copilului. Ați ghicit. Tot ce știam noi, nu mai e valabil. 

Iată mai jos un scurt filmuleț, extras de pe Canalul Youtube al emisiunii Totul despre Mame, care vorbește succint despre dinții de lapte.