Noii mineri

Dupa 50 de ani in care palaria, bastonul, ochelarii si barba fusesera considerate un pericol national si deci inlocuite de basca proletara, la inceputul anilor ’90, nimic nu se schimbase. Bucurestenii povestesc cu groaza despre acele zile din iunie in care singurul criteriu pentru care erai selectat ca sa fii stalcit in bataie de minerii chemati la plantat de panselute era look-ul: aratai a intelectual? Rangi peste spinare si picioare in gura. Aveai barba si ochelari? Coaste rupte si capete sparte. A fi intelectual, educat, devenise un stigmat. Lectura a mai mult de un ziar intr-o viata iti aducea zile multe de spitalizare.
In 20 de ani, nimic nu s-a schimbat. Traim astazi o noua mineriada. Mult mai subtila, fara vanatai si contuzii, insa desfasurata pe o perioada mult mai mare, cu efecte devastatoare asupra unei natii intregi. Astazi ti-e jena sa recunosti ca ai terminat o scoala cu nota 10. Nota 10 nu mai reprezinta un tel.  Pentru ca nota 10 nu face audienta. E suficient sa privim un buletin de stiri la oricare televiziune. Vom afla fie ca niste elevi au facut sex in toaleta scolii, fie ca s-au batut, fie ca s-au omorat. Minerii zilei de astazi sunt absolventii ultimilor ani, o generatie lipsita de repere, imbaiata in superficial, sex prematur, non-valori, bani castigati prea repede si degeaba, o generatie care nu mai stie ce-i aia cratima, dar are “aifon” si “aiped” inainte sa poata scrie “Ana are mere”.
O Generatie care se comporta de parca simpla venire pe lume ii ofera dreptul de a cere tot si de a primi, fara tagada, tot.  Si Generatia primeste. Inca din frageda pruncie, parintii, la randul lor fosti copii privati de jucarii si de afectiunea parinteasca (pe vremea lor, bataia era rupta din Rai), acum gasesc potrivit sa repare greselile parintilor prin supra-investirea copiilor lor: fara limite, fara restrictii, totul pe tava. Copiii astia cer mia de euro drept salariu, de la primul job. Inca nu-l primesc, dar sunt angajati pe destui bani pentru ca, desi nu stiu nimic despre nimic, lipsa reperelor morale ii face dispusi la tot felul de mizerii, pretuite in societatea romaneasca de azi, la fel de golita de repere morale: spre exemplu, isi toarna fara sovaiala colegii sau accepta sa sicaneze pe cine trebuie indepartat dintr-o structura etc. E Generatia tupeului brut.
Rand pe rand, oamenii din “vechea” generatie, ajunsi acum in jurul varstei de 30-40 de ani, sunt incet incet indepartati, intr-o forma sau alta.  Dupa urmatorul model:
Problema:
Fie o structura – firmulita romaneasca / companie multinationala / butic din colt. Pe de o parte, avem oamenii vechi care isi stiu valoarea, deci castiga ceva mai multi bani;  pentru ca-si cunosc aceasta valoare, nu sunt dispusi la multe exercitii de autoritate din partea unora sub nivelul lor. Deci vor macani. Vor avea “opinii”. Multe.
De cealalta parte avem oamenii noi. Tupeistii. Care castiga putin, au invatat sa se faca simpatici, nu stiu sa genereze continut de calitate, dar tac cand trebuie si zambesc cand si cui trebuie. Speculanti de ocazie si barfitori prin vocatie.
Cine va fi primul concediat daca firma se “restructureaza”?
Un raspuns ar fi redundant.
Edificator pentru mine este exemplul unei fetiscane junioare, luata acum cativa ani intr-un internship de copywriting chiar de agentia de publicitate in care lucram. Intamplarea face ca ne-a fost data in grija mie si unei colege copywriter. Dupa o luna de “mentorat”, imi venea s-o arunc pe geam. Ne explica, desi avea doar 19 ani, ca ea nu voia sa lucreze texte banale, de brosura sau de pliante, pentru ca studia la ASE, deci nu “le avea cu scrisul” (dar isi dorea sa fie copywriter) si oricum ea planuia ca acest internship s-o propulseze spre Saatchi and Saatchi New York! Isi flutura pletele si plescaia buzele a sila in fiecare brainstorming in care o luam cu noi se baga printre noi, dezaproband orice idee se punea in discutie. Ea stia mai bine. In blogul ei celebrisim se strecurau adesea erori gramaticale si povesti despre cumparatul unei supe de la coltul blocului (mai trebuie sa spun ca blogul ei avea mii de cititori atunci?) sau  despre alte subiecte la fel de “interesante”. Dar ea stia sa se faca simpatica si sa se hlizeasca cu cine trebuie. Eu am plecat, ea nu. 
Deunazi, o prietena inca ramasa pe meterezele publicitatii, spre propria-i disperare, imi povestea despre feedback-uri trimise de tot felul de fatze de 20 de ani, care inrosesc texte scrise cu simt de raspundere, doar de amorul artei. Sub pretextul “cunosc clientul, stiu ce vrea”, aceste copile angajate ieri, azi se protapesc in fata unor oameni cu ani de experienta in spate si premii castigate si-i “corecteaza”, precum profesorii, desi inca nu s-au hotarat cu cati “i” se scriu “nostri”.
Tot mai multi profesionisti abandoneaza disperati munca in companii. Aidoma studentilor care fugeau din calea minerilor cu bate, vechii profesionisti incearca sa-si construiasca propriile afaceri, nemaipastrand nicio legatura cu vechea lor viata; pleaca din tara cat mai departe – Thailanda, Brazilia – sau se retrag la tara, unde prefera sa curete gainat bio decat sa mai faca strategie intr-o firma de… spre exemplu, consultanta, lasand insa in urma o generatie hulpava, greu de strunit. Dar poate ca nici n-ar trebui strunita. Poate totusi tara asta merita sa faca implozie. Sa se farame sub propria-i greutate. Pentru ca tupeul si prostia sunt doua lucruri care atarna foarte greu. Ce-i drept, pentru noi, ceilalti.

2 thoughts on “Noii mineri

  1. Probabil ca asa se explica – intre altele – campanii de genul “E dreptul tau! Actioneaza!”, cunoscuta mai mult pentru replica “Stiti cine sunt eu? Sunt cetatean european si am drepturi!”. Aferim!

  2. Din punctul meu de vedere, este ingrozitor (si poate prea tarziu pentru o natie) cand oamenii valorosi intra in depresie pentru ca se simt intr-o mare deriva. Nu-si mai gasesc locul, incearca tot felul de formule care totusi nu-i incanta pana la capat etc. , in vreme ce tupeistii si formele fara fond se lafaie pe toate palierele societatii.

Comments are closed.