Crap me a rainbow

 

Inspirată de o prietenă, care zilele trecute se întreba retoric pe Facebook dacă unii oameni mai cunosc și gustul amărui al vieții, nu doar cel dulce însiropat afișat pe wall-urile lor, am început să mă gândesc la tipologia celor aparent mereu fericiți din acest mediu virtual.
Primii de care te lovești, indiferent de lista de prieteni pe care o ai, sunt perfecționiștii. 99,9% dintre postările lor conțin imagini idilice: cafele cu spumă de lapte aranjată la mustață sau ceainice pictate migălos, încăperi decorate impecabil, câmpuri de lavandă și apusuri perfecte, pantofi de vitrină și dantelarie vintage, desigur, perfectă. Când perfecționistul iese în oraș, primul lucru pe care-l face este să pozeze mâncarea din farfurie sau cocktailul stratificat, cum altfel decât perfect. Pe pancarta lor scrie: Mă scald în perfecțiune! Dar tare mă tem că, odată ce treci de primul strat, descoperi o lume ceva mai întunecată, care mai mult trăiește din visare și contemplare decât să lucreze la corectarea propriei vieți. Și visatul frumos în exces e la fel de periculos ca orice drog: deformează realitatea și creează dependență. Dar cine sunt eu să dau cu parul? Am și eu, har Domnului, pisicile mele superbe cu care inund wall-urile prietenilor.
Mai departe.
A doua categorie o reprezintă înălțații spiritual. Din câte se pare, ei nu aparțin niciunei religii – pe wall-urile lor vor trona citate din Osho, Iisus Hristos sau… Marilyn Monroe – însă tocmai acest corn al abundenței spirituale mă pune pe gânduri. Zen-ul perpetuu, neîntrerupt de ale vieții micisme – o roată dezumflată, o citație de la Fisc, o prajitură arsă în cuptor – mie îmi spune două lucruri: fie avem printre noi urmașii celor enumerați mai sus, cu gânduri curate și interior perfect ordonat (deși, la drept vorbind, până și Iisus a avut momentele lui de furie și de îndoială, deci nepoții săi de pe Facebook îl bat la fundul gol), fie elevarea spirituală ține fix vreme de-un status sau un share de poză, în restul timpului acești oameni fiind la fel de măcinați de întrebări și condiționări ca noi toți. Doar că n-o arată.
Dar până la urmă, e bine și cu zenul. Înălțații spiritual sunt bineveniți când afară-i soare și tu tocmai ai primit o promovare. Când îți iubești semenii și ești capabil să dai mai departe. Însă când viața îți trage un șut în părțile moi ale corpului, dragostea altora pentru Univers e numai bună de imprimat pe hârtia igienică din dotare.