Nucile goale și pomii laudati

În lume există două tipuri de fitze. Ambele sunt la fel de nocive și cred că fiecare dintre noi suferă ori de una, ori de alta, când de una, când de alta, într-o mai mare sau mai mică măsura. Un lucru e sigur. Nimeni nu scapă. Știu de pe acum că postul ăsta va stârni mulți balauri, multe furii, multe gorgone în mințile celor care-l citesc, așa că-mi fac cruce cu limba-n gura și purced la disecat, nu înainte însă de a face o mică precizare (care probabil nu va fi luată în seamă): voi opera cu generalizări. Categorii. Nivel macro. Tușele vor fi groase și nu, nu voi folosi nuanțe. Cine se enervează, deci cine se “simte”….. e problema lui, nu a mea.
Prima fitză este, incontestabil, fitza de bani. E cel mai ușor de observat pentru că se vede de la o poștă. Ăsta-i și scopul. Brandul e purtat cât mai mare și-ți scoate ochii la fiecare pas. Că așa-i modelul. Fitzosul cu bani nu va ezita să-ți spună cât a costat cutare lucru sau cutare serviciu. Pe alocuri, ca să nu te simți prost, te va “menaja”, prefăcându-se el însuși afectat de povara financiară a achiziției. Nu te lăsa păcălit. A știut ce face cu banii. Și știe ce face și cu tine. Chiar dacă nu vezi label-ul, vei ști că nu se îmbracă de la H&M. Pentru că ți-o va spune: “Acolo, hainele sunt cam sărăcuțe.” Sau tot ceva în gama unei gafe, pe care probabil va încerca s-o dreagă, recunoscând spășit că totuși, șosetele de la magazinul “sărăcuț” sunt bune.
Fitza de bani ajunge preponderent în destinații precum: Monte Carlo, Dubai, resorturi tip fortăreață în insule. În funcție de buget, merg și destinațiile mai aproape de casă. “N-am putut, frățioare, Maldive, că era soacră-mea bolnavă. Am fost colea, în Turcia.”
A doua fitză este mai subtilă. Îți trebuie nas, context și spirit de observație ca s-o poți prinde. E fitza intelectuală. În vreme ce fitzosul cu bani își poartă Chanelul la vedere, fitzosul intelesctual se declară oripilat de ideea de brand. Însă, la o privire mai atentă, constați că războiul anti-brand pe care-l poartă nu e absolut. Criteriile-i se înmoaie la brandurile underground. Folosite de o  mână de oameni. Dar ce mână! Zona asta, supranumită “hipsterească” se găsește din plin, spre exemplu, în publicitate. Unde e vai și amar de tine dacă admiți, spre exemplu, că-ți place orice alt fel de muzică decât cel difuzat pe postul de radio Guerrilla. Filmele adorate NU trebuie să fie de la Hollywood, sau dacă sunt de la Hollywood, atunci trebuie musai să fie în regia unui Woody Allen, Quentin Tarantino etc. Dar mai bine să rămânem în zona europeană. Aici e “safe”. Tot safe e și cinematografia recentă românească.  
În miezul acestei fitze se găsesc iubitorii de buticuri. Pe ăștia nu-i prinzi în mall-uri (ce oroare!), ci la furnizori numai de ei știuți. Se aprovizionează aproape exclusiv de la mici întreprinzători, ateliere meșteșugărești, designeri necunoscuți etc. Cu cât lucrurile cumpărate sunt mai no-name, mai vintage, mai bio, mai hand-made…. cu atât mai bine. Deși, culmea!, și în acest teritoriu se pot găsi câteva branduri care-i fac să vibreze pătimaș: MȚR, Cărturești etc. A nu se înțelege că am ceva cu aceste locuri. Nici pe departe. Oamenii au înțeles ce-i ăla marketing și fac lucrurile cum trebuie pentru business-urile lor. Problema mea e felul în care unii se raportează la aceste locuri, devenite adevărate Mecce.
Spre exemplu, acum ceva timp, o prietenă a mea a fost invitată într-un weekend să gătească la unul dintre aceste locuri sfinte, o prăvălie cu lucruri bio, făcute în casă… cunoașteti conceptul. Greșeala prietenei mele a fost că nu a stabilit de la bun început suma pe care va munci. La finalul celor două zile, după ce munca ei i-a adus patronului vreo 7000 de lei (estimare ochiometrică, e adevărat), ea și-a primit…300 de lei. Păi ce, voiai mai mult? Zi mersi că ți-am scris numele la intrare. Și-am dat și pe Facebook anunț. Hai pa. 
Pentru ea a fost o experiență destul de dură, dar care a fost utilă, pentru că, stând două zile în faimoasa bucătărie, a aflat că, spre exemplu, niște cârnați super-marketizați și îmbrăcați în aura asta de proaspăt făcuți în bătătură, sunt de fapt cumpărați de la un nene din Piața Obor. Dar vedeți voi, nu dă bine să zici că-ți cumperi mezelul din Obor. Însă dacă-ți iei cârnatul de la Prăvălia “Pomul Lăudat și-l urci pe Facebook după ce l-ai prăjit în Instagram…. ei bine, asta e altă mâncare de pește.      
Lexicul acestei fitze se învârte în jurul unor cuvinte cheie, declanșatoare de mândrie intelectuală, ca-ntr-o hipnoză în masă. Așadar, dacă nu o arzi dichisit”, „urban”, „vintage”, dacă targetul tău nu sunt „oamenii frumoși” (ați înțeles sensul) și dacă ce faci nu e cu “suflet”… degeaba te-ai mai apucat.   
Nu am nimic nici cu locurile, nici cu brandurile, nici cu preferințele oamenilor. Fie ei bogați în portofel sau bogați intelectual, sau ambele (rara avis). Însă când gustul se armonizează în funcție de opinia celorlalți, în funcție de ce “dă bine” sau nu într-un context sau altul, când ești judecat pentru că nu corespunzi categoriei, atunci e o problemă. Este, totuși, o diferență enormă între o alegere conștient făcută, în baza unor criterii logice și…fitză găunoasă.   
   

2 thoughts on “Nucile goale și pomii laudati

  1. noah, ca bine le mai zici! exemplarul dichisit, vintage, bio imi e si mie foarte cunoscut! si culema e ca n-am nimic de-a face cu publicitatea… si nu m-ar deranja daca “atitudinea” acestora ar fi autentica, dar… in putini autentici. sau sunt eu cu capul. ceea ce e foarte probabil :)
    va pup! Alina

  2. Aaaa, pai exemplarul cu pricina nu e de gasit doar in publicitate, stai linistita :) intamplator eu acolo l-am mirosit prima data, insa arealul e mult mai larg

Comments are closed.