In JOB We Trust

Sunt clipe in viata cand simti ca ai atins capatul de jos al existentei tale. Simti ca esti prins intr-un labirint in care aceleasi probleme se succed una dupa alta, aceleasi situatii se prind de tine ca intr-o hora fara inceput si fara sfarsit si ti-e dat sa intalnesti aceeasi persoana iar si iar si iar, sub forme si sub chipuri diferite. Ca si cum un profesor invizibil te-ar pune de n ori in fata aceleiasi table, avand mereu acelasi exercitiu de rezolvat, cu datele schimbate superficial doar. Culmea hilarului e ca tu nici macar nu stii ca esti in clasa. 
Acolo ma aflam si eu acum doi ani, din punct de vedere profesional. Sa tot fi fost vreo zece ani de cand ma foiam prin labirintul asta. Joburi, sefi, domenii, companii…, toate diferite. Pornind de la jurnalism, trecand prin PR (putin, putin de tot) si esuand in publicitate, fiecare birou pe care-l vizitasem, fiecare om pe care-l intalnisem, toate ma aduceau mereu in acelasi loc: un mic Iad, pe numele sau – “Neimplinire”. 
Oamenii ma credeau nebuna. Aroganta. Sau de-a dreptul proasta. “Ai tot ce-ti trebuie, stii cati si-ar dori slujba ta?”. Sau: “Unde vrei sa pleci? Crezi ca acolo umbla cainii cu covrigi in coada?” Sau, preferata mea: “Stii, in viata nu faci numai ce vrei. Faci si ce trebuie.”
Corect. Sa faci ce trebuie. Sa tinem minte formularea asta pentru mai tarziu.
Intrebarea e: tu ce vrei sa faci? Si intrebarea 2: cum facem ca vrutul si trebuitul sa fie totuna? 
Problema e ca eu nu stiam ce vreau. Habar n-aveam. La 19 ani credeam ca vreau sa fiu Andreea Esca. Nu mi-a iesit. Doi ani mai tarziu voiam sa fiu Naumovici. Din nou ghinion. Apoi, mi-ar fi placut sa fiu Adriana Saftoiu. Mi-a dat cu virgula. Iar in faza terminala, singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa urc pe-o scena de festival de publicitate si sa multumesc parintilor si lui Dumnezeu pentru animalul de aur din mana. Nici asta nu s-a intamplat. 
Parea ca toate visurile mele se terminau cu un zgomotos tras de apa. Indiferent de job, zilele aveau mai mult minus in ele decat plus. Indiferent de job, sefii erau toti la fel. Si indiferent de job, nefericirea mea crestea. Descoperisem chiar un pattern in ultimele 3 joburi – de cum ma angajam, incepeau lucrurile sa se destrame in locul respectiv si era o chestiune de doua, trei luni pana cand omul care ma angajase era dat afara sau pleca din varii motive. S-a intamplat cu exactitate in fiecare dintre joburi. Eram clar o piaza rea.    
Pana intr-o zi. Cand totul s-a schimbat. Cand mi-am gasit, daca nu “Chemarea” , macar o parte din ea. Toata viata, din clasa a noua si pana … acum doi ani, am crezut ca menirea mea are un titlu pompos. Ma pregatisem pentru o cariera in comunicare. Nu conta ce fel de comunicare: jurnalism, publicitate, PR, comunicare sa fie! Suna bine.
Si iacata ca sunt pentru prima data in viata terapeut. Cand am pornit clinica Allen Carrnu stiam ca asta vreau. Dar, pentru prima data in viata, simteam ca de data asta, va fi altfel. Pentru ca…Simteam! 
Exista o intreaga teorie zilele astea despre facutul lucrurilor din inima. Desi putin cam zaharisita pentru gustul meu, teoria asta are totusi mare dreptate cand vine vorba de viata profesionala. 
Concret: tie-ti place ce faci la munca?
Si, intrebare 2: ce ti-ai dori, de fapt, sa faci?
Nu contenesc sa ma minunez de raspunsurile oamenilor din jurul meu. In 90% din cazuri, raspunsul la prima intrebare e impachetat in multe explicatii rationale, ce tin de venituri, de responsabilitati, de acele lucruri pe care TREBUIE sa le faci. In vreme ce raspunsul la cea de-a doua intrebare este, mereu, scurt. Nu are nevoie de explicatii suplimentare. Nu are nevoie de “trebuie”, pentru ca-l are pe VREAU in el. Or, primul pas in schimbare este sa vrei.
Si din acel moment, incepe magia. 
Oamenii care si-au schimbat vietile in acest fel mi-au confirmat ceea ce simtisem si eu pana atunci: odata ce intri pe directia care, cu adevarat, TREBUIE, care ti-e de fapt scrisa, odata ce tu te aliniezi cu menirea ta personala, nu avea teama. Pentru ca niste forte mai mari decat tine te vor ajuta. Coincidente (sau nu) ti se vor intampla. Iti vor iesi oameni in cale care te vor sprijini. Se vor gasi solutii. Se vor deschide usi. Observati diateza pasiva? Nu intamplator o folosesc. Pentru ca atunci cand faci ceea ce-ti doresti, e suficient sa faci un singur pas in directia potrivita, ca sa simti cum toate puterile universului se unesc pentru a te ajuta. Lucrurile se leaga.
Asa incat, curaj! Se poate.

One thought on “In JOB We Trust

Comments are closed.