Cum ar fi, daca ar fi?

De cativa ani se tot vorbeste despre despre schimbarile prin care vom trece cu totii, la nivel planetar, iar bietul 2012 se bucura de mai mult PR decat sarutul Madonnei cu Britney Spears. Marturisesc, fara ipocrizie, ca subiectul m-a captivat si pe mine, ma incita in continuare, dar pot spune ca, din fericire, am iesit de ceva vreme din zona isterica a abordarii lui 2012 si privesc ceva mai detasat subiectul. 
Din toata vria apocaliptica a polilor inversati, a invaziilor extraterestre si a armonizarii vibratiei personale cu cea a noii lumi – altfel facem poc, disting o tema care ar trebui totusi sa ne dea de gandit, indiferent daca ca ne intereseaza tema “2012” intr-un sens ezoteric, sau daca pur si simplu singurul lucru care ne intereseaza este ce-a zis colegu’ in meeting.
Daca de maine banii ar disparea, ce-ai face? Ce-ai sti sa faci? Cum te-ai descurca?  
Pentru ca daca banii ar disparea, daca banii ar fi lipsiti de valoare, tot sistemul pe care ne-am bazat constructia propriilor vieti s-ar narui. Si, odata cu el, ma tem ca ne-am narui cu totii, cei care nu stim sa facem altceva in afara task-urilor de birou. 
Imaginati-va doar. O lume in care nu mai e nevoie de …. Marketing. O lume in care nu mai nevoie de…consultanta financiara. De afaceri imobiliare. De advertising. De banci. Intr-un cuvant, de toate acele industrii, toate domeniile care se bazeaza exclusiv pe circuitul banilor. 
Ce-am sti sa facem, daca de maine s-ar reseta toate? 
Cred ca merita sa ne punem intrebarea asta macar o data, ca sa ne gasim un plan B. Just in case.   

One thought on “Cum ar fi, daca ar fi?

  1. eu mi-am pus intrebarea. initial, m-am speriat. apoi, mi-am pus barba'n cot. apoi, am suris. mai apoi, m-am inseninat. si am stiut cu certitudine ca daca ar diaparea banii, sistemele sociale s-ar prabusi, si doar putini vom reusi sa ne scuturam si sa mergem ami departe. si apoi am suris interior caci eu mi-am gasit raspunsul. si e unul bun!

Comments are closed.