Dieta de impăcare

14 ani. Nici mai mult, nici mai puţin. 14 ani. Petrecuţi într-o măcinare constantă vizavi de propria imagine, încercând diete care mai de care mai restrictive, alternând cu unele mai permisive, ca apoi sa scap caii şi s-o iau, zece kilograme mai târziu, de la capăt. Ironia sorţii face ca, după atâta amar de vreme şi după atâta amar, să aflu de la niste foşti colegi de liceu că sunt…neschimbată. Şi nu, nu era nici un compliment şi nici o jignire. Era… o constatare. Atât. 
Vreme de 14 ani am irosit energie vitală pe fiecare kilogram pierdut. Pendulând între diete care mai de care mai la modă, sărind cina luni în şir, am ajuns într-un final să urăsc supa de varză, carnea şi… pe mine. Doar că problema nu era numai a mea. Crima avea mai multi autori. În primul rând, imaginea deformată a „normalităţii”. Când a ajuns mărimea 36 normă?! Şi, Doamne fereşte să ai peste cupa B la sutien! Ironia cea frumoasă e că sânii mici, deşi îşi găsesc de îmbrăcat mai lesne, nu sunt catalogaţi drept sexy. Asta pentru că nişte unii au decis la un moment dat că pepenii sunt mai potrivitţi decât merele. Inclusiv pe trupuşoare de 45 de kilograme. Şi uite aşa ajung la bisturiu femei minunate, numai şi numai pentru a atinge perfecţiunea unui C, maxim D.  
De ce am ajuns să conferim sens pozitiv noţiunii de slab şi sens negativ noţiunii de gras? De ce nu pot fi pur si simplu… facts, dezbrăcate de înţelesuri secundare? Ca şi cum ai spune – asta-i verde, asta-i albastră. Nu înseamnă că una e mai bună decât celaltă, ci că cele două noţiuni sunt doar diferite. Problema e că, dacă ne-am da tot sistemul de valori peste cap, cel puţin vreo 4 industrii s-ar destabiliza serios. Şi nu vrem asta, nu? Trebuie totuşi să menţionez că nici extrema cealaltă nu mi se pare în regulă, atunci când obezitatea e fluturată drept normă a libertăţii totale. Iar obezitatea morbidă intra într-un alt capitol. Aici vorbesc fix despre categoria generoasă a celor care au câteva kilograme în plus şi care, pentru alea 5 – 10 kg se dau cu capul de pereţi şi visează nerealist la scăderi de 20 de kilograme. Ca să fim înteleşi.
Mai departe. 
Cine şi când a hotărât că toţi trebuie să arătăm la fel de tonifiaţi şi de fit ca sportivii de performanţă? E o nebunie! Dacă alegi cu ochii inchişi orice, ORICE revistă semi-mondenă sau de femei, apărută vara, mai mult ca sigur vei găsi o secţiune gen Vedete pe plajă, Beach bodies etc., unde se analizează fiecare centimetru pătrat al bietelor lor trupuşoare. Ferească Sfântul să fie prinse femeile alea mâncând o îngheţată sau.. ce oroare! … nişte cartofi prăjiţi! Unica obsesie a tuturor revistelor este eterna celulită. Da. Am înţeles de acum 200 de ediţii: o tonă de apă, creme, masaje, ciupeli, duşuri reci, diete şi muuuult sport. De trăit, rapid între programarea la masaj, la gym şi duşul cel rece aplicat nemilos peste coapse. Bad, bad, thighs! 

Apropo de schimbarea perceptiei in timp
E tare greu. Iar dulciurile, junkul, lenea…sunt toate transformate în prietene, în puncte de sprijin, în refugii, taman de industriile modelatoare de trupuri, care le promovează drept „plăceri interzise”. Iar când lucrurile devin dificile, ce facem? Păi simplu: apelăm la prietenele noastre de nădejde – prăjitura şi ciocolata şi ne ascundem fix în vechile refugii. Mai sesisează cineva cercul vicios? 
Cred că moda ne-a îndepărtat de la esenţa. Aspectul a înlocuit conţinutul şi, încet încet, miza a fost dezbrăcată de sens. Cred că e bine să aruncăm naibii căcaturile hiper procesate, cumpărate de la supermarket, nu ca să slăbim pe dinafară!, ci ca să fim sănătoşi pe dinăuntru. Cred că e bine să bem ăia 2 litri de apă, pentru că apa înseamnă viaţă, nu ca să jupuim portocala de pe fund şi de pe coapse. Cred că e bine să facem sport, să ţopăim, sa dansăm, să ne mişcăm, de dragul inimii şi al creierului şi al tuturor organelor care, dacă ar putea, ar mulţumi vocal; nu ca să intrăm în rochii cumpărate acum trei joburi şi două sarcini. 
Mai cred că trebuie sa ne căutam pe noi şi în alt fel, nu doar în oglinzi, ca sa putem deveni fiinţe complete. Şi, în fine, cel mai consistent pas pe care-l poti face, e să te împaci cu tine, cu bagajul de complexe, cu forma ta, cu viaţa ta. E ok, pe bune :)
   
În încheiere, reproduc un text pe care l-am gasit zilele astea pe net. Zice aşa: 
Un poster pentru o sală de gimnastică, înfăţişând o fată cu un fizic de invidiat, invita femeile să aleagă: „Vara asta, ce alegi? Sirenă sau balenă?”
Legenda spune că, într-o bună zi, managerul sălii primeşte următorul răspuns:
Stimaţi domni,
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfini, foci, oameni curioşi). Ele au o viaţă sexuală bogată şi-şi cresc puii cu multă dăruire. Mănâncă tot soiul de delicatese şi mereu pe săturate.  Înoată cât e ziua de lungă şi călătoresc în cele mai frumoase locuri – din Patagonia, până la barierele de corali ale Polineziei. Înalţă cânturi spectaculoase iar oamenii se opresc mereu sa le asculte. Sunt animale impresionate, iubite şi protejate de-o lume întreagă.

Sirenele?… Nu există.

Daca totuşi ar exista, ar face coadă la cabinetele de psihoterapie, confruntându-se cu probleme de dedublare a personalităţii – peşte sau femeie? N-ar avea niciun fel de viata sexuală şi n-ar putea face copii.

Ar fi superbe, desigur, dar singure şi triste. Cine ar vrea să stea lângă o fată care miroase a peşte?

Într-o vreme în  care sirenele sunt la modă, eu aleg sa mănânc o îngheţată cu copiii mei, să cinez cu soţul meu şi să ies la masă cu prietenii mei.” 

2 thoughts on “Dieta de impăcare

  1. Câtă dreptate ai! M-am săturat și eu să tot văd în diverse reviste vedete tratate cu Photoshop care devin idealul femeilor de peste tot în lume. Puține arată bine datorită efortului propriu și multe datorită măiestriei unui editor bun. Dar la urma urmei, ce înseamnă să arăți ”bine”? Eu zic că să fii mulțumit cu tine însuți e cel mai bine.

  2. Absolut! Trebuie doar sa fii OK cu tine. Da, evident ca ti-ai dori sa fii manechin Victoria's Secret… e normal sa-ti doresti, dat fiind ca am fost bombardate cu imaginea asta inca din prima clipa, insa esentialul e sa fii OK in capul tau cu tine. Atat. Dar ce greu e! :))

Comments are closed.