VERDE in Romania

Azi am dat peste un citat Greenpeace care m-a facut să mă opresc puţin si să mă gândesc la planeta asta preţ de câteva secunde (mai mult decât de obicei, recunosc). Zice aşa:

“Doar când ultimul copac a murit, ultimul râu a fost otrăvit şi ultimul peşte a fost prins, ne vom da seama că nu putem mânca bani.”

În România, să fii „ecologist” e o treabă complicată. Nu prea ştim cu ce se mănâncă. Un lucru e cert – n-aduce bani în casă, atunci, de ce să-ţi bati capul cu ecologia?! În plus, toate previziunile alea sumbre vor deveni realitate mult după ce noi vom da proverbialul ort popii. Şi nu, chiar nu ne pasă de strănepoţi. Aşa încât, mai bine dăm încă o bere pe gât, râgâim cu spor şi turtim doza de căpăţână.

Mai suntem marcaţi şi de… cum să-i spun, oare? Autosuficienţă? Lehamite? „Lasă, că oricum ONG-urile nu fac nimic, spală bani şi se dau sfinte!” În tot acest timp, declarându-ne indignaţi de… absenţa societăţii civile în România. Hmm…

Pe de altă parte, cunosc destui care ştiu cât de bine „dă” să fii ecologist şi fac paradă de lucrul ăsta. Miros a fake de la o poştă. Nu-i condam pe de-a-ntregul. Numai un tâmpit / needucat ar admite că nu dă doi bani pe subţierea stratului de ozon sau pe topirea calotei glaciare.

Şi totuşi… cum ajungi să fii ecologist, prin convigere? Cum ajungi să crezi în ceea ce spui? Cum ajungi să-ţi pese, pe bune, spre exemplu, de copacii raşi de pe faţa Pământului în fiecare zi?

Cred că un prim pas ar fi să te întrebi ce-ai făcut TU pentru Planeta asta în ultimii 30 de ani, comparativ cu ce-a făcut un copac? În ultimii 100 de ani. Ce-a făcut râul ăla în care vecinul şi-a spălat covoarele o viaţă, comparativ cu… vecinul în cauză. Cred că dacă începem să privim lucrurile (şi) aşa, ne vom apropia mai mult de răspunsurile pe care le căutăm.

Personal, mai am de parcurs din drumul ăsta până să dobândesc nivelul de conştiinţă al unor oameni pe care-i admir pentru munca lor în zona asta (alde Mihaiu, Bucurenci şi mai puţin cunoscuţii colegi ai lor de organizaţii, care în timpul lor liber plantează copaci şi se caţără pe crestele munţilor după câte un pet aruncat aiurea). Dar cred că fiecare gând onest, fiecare informaţie autentică, ne aduce pe noi, profanii, mai aproape de … ecologie.

Or, în definitiv, asta-i şi ideea, nu?