Cui i-e frică de generalizări?

N-am sa scriu mult pe tema asta, dar simt că trebuie s-o zic, altfel pleznesc:

Mă omoară clişeul „să nu generalizăm”.

De câte ori n-aţi auzit îndemnul de mai sus? De câte ori nu ne-am nuanţat voit opiniile, cu amendamentul laş: „nu vreau să generlizez, dar…”? Şi, în aceeaşi măsură, de câte ori nu ne-am primit pălmuţe peste bot ori de câte ori emiteam o părere cu (vai!) caracter general prin axioma: „generalizările sunt contraproductive”?

Eu, una, m-am săturat de spaima asta colectivă şi îndrăznesc a spune răspicat: generalizările fix asta sunt: generalizări. Adicătelea, o trăsătură extinsă unui grup întreg, acţiune bazată pe faptul că acea trăsătură apare în majoritatea cazurilor.

„Desigur, există şi excepţii”.

Desigur. Dar regula e dată de maaaare, nu de mic (cu excepţia modei, iată!). Aşa încât, atunci când spun:

„În general, doctorii din România nu comunică cu pacienţii.”, mă refer la faptul ca vasta lor majoritate aşa face. Punct! Nu e nimic mai subtil de atât.

Sau dacă zic: „În general, ziua, cerul e albastru.”, înseamnă că dacă la Apocalipsă cerul s-o face roşu, asta nu înseamnă că generalizarea anterioară a fost viciată.

Generalizarea înseamnă statistică. Iar dacă generalizezi pornind de la UN caz particular, nu înseamnă că generlizarea ta e contraporductivă, ci înseamnă pur şi simplu că eşti prost.