6 ani de Bucuresti. Multumesc

Acum sase ani, la ora asta, eu eram in tren. Plecasem din Iasi, veneam spre Bucuresti cu gand sa-mi fac un rost aici. Calatoream in cel mai civilizat mod (Sageata Albastra, desigur), vedeam in stanga si-n dreapta oameni „spalati”, fie cu laptopurile in brate, fie vorbind la telefon lucruri aparent importante, fie pur si simplu citind presa (quality, of course) oferita gratis de-un „nas” CFR atipic – relativ tanar, amabil, agreabil. Am zambit sase ore non-stop. N-aveam casa in Bucuresti, n-aveam job, n-aveam decat doi prieteni pe care-i gaseam aici, dar nu-mi pasa. Zambeam! Pentru ca Bucurestiul meu ASA avea sa fie: civilizat, cu oameni „spalati” imprejur, mereu intr-o companie amabila si agreabila cu mine contribuind, zi de zi, la lucruri importante.

In mare, Bucurestiul meu asa a aratat. Daca lucrurile n-ar fi stat asa, n-as fi stat nici eu. Nu sunt defel o masochista, dimpotriva! Fug cat ma tin pricioarele in clipa in care nu-mi miroase ceva a bine. Am cunoscut oameni minunati, am invatat o sumedenie de lucruri, am vazut locuri extraordinare si… am crescut. In esenta, puteti spune ca e legea naturii: in jungla nu e loc de stagnare.

Exista o tentatie careia oamenii veniti din provincie ii cad prada cu usurinta: aceea de a spurca Bucurestiul si de a-l reduce la statutul de adapost pentru aurolaci, chintesenta a mizeriei mondiale si exemplu de trafic infernal. In tot acest timp, orasul de origine (in special daca e undeva in Ardeal sau Bucovina – nu dati, cititi pana la capat) capata valente supranaturale: acolo e curat, toate merg struna, institutiile n-au cozi si-si fac datoria, oamenii sunt amabili, taximetristii miros a flori. Totul e perfect. Decat ca nu e. Pentru ca, daca ar fi fost totul perfect, n-ar fi venit niciodata in Bucuresti, in cautare, asemeni mie, de „un rost”.

Nu neg. Bucurestiul ESTE (si) murdar. Bucurestiul ESTE (si) plin de aurolaci si drogati fel de fel. Bucurestiul ESTE (si) infiorator daca ai un drum banal de facut cu masina.

DAR! Bucurestiul e mai mult decat atat. Bucurestiul e plin de oportunitati profesionale: cand nici nu te astepti, afli ca un coleg care te-a placut intr-un job te recomanda fratelui sau, care conduce o companie! Cand crezi ca ti-ai epuizat toate sansele si te gandesti sa-ti faci valiza si sa pleci la mama, primesti un telefon: avem un proiect nou! Taman cand ti se ineaca toate corabiile intr-un loc, primesti cel putin doua oferte, deodata. X cunoaste pe Y, Y pe Z tu il stii pe X si tot asa… Bucurestiul este paradoxal: la cat e de mare, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Lucrezi in publicitate si nu stii (de exemplu) CUM sa ajungi la un profesor de la Medicina Veterinara?? Pune intrebarea pe Facebook. Vei afla, cu stupoate, ca Gigi de la conta e verisor dupa mama cu omul cautat.

Asta este Bucurestiul. O retea de oameni interconectati. Si toti joaca dupa aceleasi reguli. Da, e jungla. Dar daca ai ochii deschisi, daca ai MINTEA deschisa, nu doar ca supravietuiesti (si inca bine), dar ai toate sansele sa ajungi regele junglei.

Da, e istovitor. Dar cand iti vine sa te faci covrig si sa plangi sub plapuma, adu-ti aminte: dupa ploaie, aici iese soarele.

E normal sa fie asa? Poate ca nu. Poate ca, daca Romania ar fi fost o tara crescuta normal, cu centre de putere distribuite pretutindeni, poate (poate!) n-ar trebui sa pleci de acasa in cautare de viitor. Cine stie? Cert e ca deocamdata Romania nu e Franta, nu e Anglia, nu e USA. Jucam cu mana care ne-a fost data.

Si hai sa recunoastem: nu e o mana chiar atat de rea.


2 thoughts on “6 ani de Bucuresti. Multumesc

  1. Aproape doi ani mai tarziu luam acealsi tren, cu ceva mai putin optimism decat tine, dar hotarata sa imi iasa. si mi-a iesit. dar dincolo de asta, am cunoscut un oras cu un farmec pe care numai, asa cum spuneai, o minte deschisa il poate recunoaste. si un ochi dornic sa vada si frumusetea dincolo de aparenta. multumesc ca ai dat glas acestui elogiu pentru un Bucuresti prea putin apreciat:).

Comments are closed.