Viata in next level (I)

Acum aproape un an, o prietena a mea se intreba daca stim oare sa fim liberi. Intrebarea ei se referea la statutul profesional proaspat dobandit, al unui om care a inceput sa simta gustul dulce-acrisor al universului de freelancing: munca pe cont propriu. Fara sefi, fara 8 ore, fara pauza de masa intre orele H si H+1, fara contract si fara rezervari in oras la 19.30. Intebarea ei era totusi secondata de o suma de indoieli bazate pe multi ani de functionare intr-un sistem care insemna toate cele de mai sus. Cu ceva timp in urma, o alta prietena imi marturisea, in prag de demisie, (a mea) ca nu poate functiona decat intr-un sistem oarescum rigid, caci altfel se pierde pe sine. Recunosc ca in prima instanta, marturisirea fetii mi-a provocat diverse furnicaturi pe sira spinarii, drept dovada ca inca imi amintesc replica destul de bine.

Acum ceva timp mi s-a oferit sansa de a porni la drum pe cont propriu, facand ceva complet diferit fata de orice am incercat sa fac vreodata in viata. Lasand entuziasmul inceputului la o parte, am constatat ca inceputul asta e o nastere teribil de grea, mai ales intr-o Romanie in care sistemul e croit parca sa te pedepseasca daca indraznesti sa iesi din rand. Vrei independenta ? Nu-ti place autoritatea ? Atunci bine… las’ ca-ti gabjim noi aproape un sfert din ce castigi (talharului astuia o sa-i zicem TVA), mai vine-o cota unica, o cotizatie la CAS pe care-o platesti sperand sa n-ajungi niciodata la mila sau la mana ei si uite-asa ramai cam cu jumate din castiguri. De fapt, cu mult mai putin.

Platesti de-ti iese pe nas pentru luxul de a te trezi la 9. Dar lasa, asta nu-i nimic.

Intrucat traiul pe vatrai fie la patron, fie la stat nu te-a pregatit pentru viata reala, incepi sa inveti din mers ca-ti trebuie hartoage la fiecare pas care sa dovedeasca te miri ce, ca stampila are suflu divin pentru orice hartiuta iar o biata casa de marcat se obtine mai greu decat un ten neted la 80 de ani.

Platesti de-ti iese pe ochi pentru luxul de a nu-ti mai spune nimeni ca ai prea multe opinii.

Esti pe cont propriu. Deciziile iti apartin in totalitate, nu mai e nimeni care sa-ti spuna : « Oameni sa fiti dupa munca » ; daca-ti place verdele praz pe-un flyer, iti pui fix verde praz pe flyer si tot asa. Iar daca-ti iese ceva bine, inveti sa vorbesti la persoana I singular cu mandrie. Insa, daca ceva nu merge asa cum trebuie, retine ca n-ai unde sa te intorci si nici pe cine sa arati cu degetul. Nu mai e nimeni acolo pe care sa dai vina pentru esec. Esti…doar tu. Independent. Pe cont propriu. Asa cum ai visat sa devii.

Ca sa parafrazez o replica celebra dintr-un film:

You want freedom? Can you handle freedom?

Cumva, eu sper ca da. In fond, la cum ma stiu pe mine si la cum ii stiu pe altii, prefer sa merg pe mana mea.


3 thoughts on “Viata in next level (I)

  1. o sa fiu carcotas, da replica aia era de fapt “-I want to know the truth! -You can't handle the truth” A few good men 1992 :)

  2. Gigix, nici macar despre aspectele tehnice nu e vorba. Daca vrei, gandeste-te doar la principiu: bai, un sfert??? Un sfert??? Pentru ce? Pentru zero spitale, zero sosele, zero servicii, zero sprijin. Bun targ!

    Pui, poti sa fii carcotas cat vrei tu, nu ma supar. Replica am parafrazat-o, n-am citat-o 😉

Comments are closed.