La distanta de un brat – Scoala – Sport – Pilates

Citeam astazi un articol in care autorul povestea cum, ducandu-se odata la medicul de familie, a intalnit o gloata intreaga de copii care se imbulzeau la usa lui. Initial a crezut ca erau bolnaviori, dar misterul a fost lamurit cand asistenta iese si-i intreaba din usa: “Mai vrea careva scutire?”. Da, copiii aceia isi procurau scutirile de sport. Apoi, autorul face referire la un alt articol din Ziarul Financiar, conform caruia romanii cheltuiesc anual 300 de milioane de euro pe abonametele la salile de fitness. Paradoxal, nu?

Sa depasim acum momentul in care ipocrizia da tarcoale si ne face sa pufnim cu superioritate la gandul scutirii si sa ne intrebam putin de ce se intampla asta? Nu pot vorbi despre copiii de la cabinetul doctorului cu pricina si nici pentru nimeni altcineva. Dar pot spune de ce am fost EU scutita de sport in clasa in XII-a.

1. Ierahia disciplinelor

In Romania, toti copiii sunt invatati de mici, inca din primele ore ale clasei I ca obiectele “importante” sunt Romana si Matematica. Treaba asta continua apoi in gimnaziu, unde Romana si Matematica devin incontestabil reginele incoronate ale tuturor disciplinelor scolare. Ai teza la Romana? Ei, cu siguranta ca profa de istorie te va ierta daca vrei sa recapitluezi in ora. Si culmea e ca profa de istorie chiar te lasa. Teza la matematica? Doamna, doamna, maine avem teza, putem pleca mai devreme? Cert e ca toate disciplinele palesc in fata acestor doua mari Dominatrixuri educationale. In ierarhia obiectelor, dupa Romana – Mate urmeaza limbile straine, apoi la paritate se lupta Istorie – Geografie, urmate de Stiinte (Fizica VS Chimie, Biologie). In coada clasamentului vin toate disciplinele de aptitudini – Lucru Manual, Desen, Muzica si orele de formare: Dirigentie si Educatie Civica. Apoi, taraindu-si un picior si facand spume la gura de la efort, apare si Educatia Fizica.

Cu aceasta ierarhie tacita a importantei disciplinelor scolare am crescut eu. Iar mintea mi-a fost in asa fel modelata incat dispretuiam obiectele care chipurile nu contau – Lucru Manual, Sport, Desen. Nici prin cap nu-mi trecea sa merg la Sport daca dupa Sport urma o ora importanta pentru care as fi putut sa “repet”. Si toata lumea stie ca la Sport absentele nu se trec direct in catalog!

2. Programa de Educatie Fizica

Nu stiu cum mai arata programa de educatie fizca acum, ca multe s-au schimbat, dar eu ma refer la vremurile pe care le-am prins eu. Pe vremea mea :), educatia fizica insemna in 90, hai 80% din ore urmatoarele activitati: sarit la capra, la groapa, spaliere, barna, inca o chestie al carui nume nu mi-l amintesc dar pe care trebuia sa sari si apoi sa te rostogolesti pana cadeai pe o saltea, rezistenta si alergat viteza.

Capra si chestia fara nume erau pentru mine instrumente de tortura. Pentru ca nu aveam forta in brate, la capra eram mereu ajutata cu o palma pe fund. Iar chestia ailalta era absolut odioasa. Presupunand ca reusesti sa sari din prima, trebuia apoi sa te rostogolesti dintr-o singura miscare, riscand sa-ti rupi efectiv gatul, ca apoi, fara sa vezi nimic clar, trebuia sa cazi pe o saltea, unde iar sa te rostogolesti si sa te ridici in doua picioare imediat. Alergam eu pana la instrumentul asta si in fata lui, cand sa ma aburc sa ajung pe el, intepeneam. Mi-era foarte frica.

Apoi venea alta bucurie: alergat viteza si rezistenta. Care aveau niste baremuri imposibil de atins!!! Nu am inteles niciodata de ce e nevoie de baremeuri? Oricum avea toata lumea 10. De ce sa nu-i spunem jogging in loc de rezistenta? De ce sa nu mergem intr-un parc sa facem “rezistenta”? De ce sa dam turul unui careu de beton pana ne ies ochii din cap? Iar in adolescenta, rezistanta pentru fetele care incepusera sa creasca peste tot era de doua ori mai grea: o data pentru ca efectiv te doare jumatate din corp cand alergi si a doua oara pentru ca galeria baietilor te face sa intri in pamant de rusine. Ce pazea profesorul de sport? Pai simplu: sa nu ne taraim pe acolo si sa alergam in continuare. Zero educatie.

Din cand in cand eram lasati de capul nostru. In ultimele 20 de minute sau in ultimul sfert de ora eram lasati sa jucam ce vrem. De obicei fetele se adunau in formatii de handbal sau volei, iar baietii jucau fotbal sau baschet. Cu exceptia fotbalului, toate imi placeau. Dar la ce bun? Cand practici un sport care chiar iti face placere atat de putin? De ce nu sunt lasati copiii sa faca miscare in ritmul lor? Dupa ce le place? Nu zic sa eliminam de tot alergatul sau saritura in lungime sau nici macar barna ori capra. Poate ca au si ele rolul lor. Dar cred ca, daca ar practica mai mult sporturi care le plac cu adevarat, copiii n-ar mai avea atatea probleme de greutate si ar invata sa le placa sportul.

Dupa ani si ani, cand kilogramele au inceput sa se adune colacel colacel si dupa ce am intrat in vria dietelor, caci mostenisem in atata timp o reala aversiune pentru miscare, am descoperit un sport pe care l-am indragit din prima – Pilates, un sport eficient, care modeleaza trupul extraordinar de bine si cu rezultate pe termen lung, chiar daca la un moment dat il intrerupi. Dupa cateva ore insa, mi-am amintit, ca prin ceata, de incalzirile de la orele de sport din scoala. Erau fix aceleasi miscari. Si-mi amintesc ca-mi placeau. Dar miscarea asta dura 10 minute. Dupa care: spaliere, capra, barna, alergat.

Ce incerc eu sa spun este ca am putea sa lasam la o parte lamentatiile ipocrite contra scutirilor si sa vedem cauzele reale pentru care copiii desconsidera sportul. In loc sa blamam medicii care elibereaza astfel de scutiri, am putea identifica adevaratele hibe ale sistemului – in pregatirea pedagogica a profesorilor de sport si in programele neatractive si, in fine, in loc sa punem copiii la colt si sa-i tratam ca pe niste incapabili, mai bine ne-am apuca sa facem cu adevarat EDUCATIE fizica. Asta apropo de faptul ca orice profesor de sport pe care l-am intalnit detesta termenul “sport” si ne obliga sa spunem “educatie fizica”.

Sunt sigura ca sunt si profesori cu har. Dar ei nu sunt ajutati de nimeni. Nici de mentalitatea care le-a repetat copiilor si parintilor obsesiv, ani la rand, ca sportul nu este important si nici de progamele greoie, care nu tin cont de dorintele copiilor si care, prin baremuri cretinoide si activitati fara noima, ii umilesc pe copii si-i fac sa urasca sportul.

Si, peste ani, cand organismul incepe sa cedeze de la kilogramele in plus si cand, chiar daca esti slab, arati cu 20 de ani mai batran, toti fostii copii indoctrinati impotriva sportului vor da 300 de milioane de euro mergand din sala in sala, in speranta ca vor gasi un instructor cu HAR si un sport pe care sa-l faca din placere. Dar pentru unii, va fi prea tarziu.


4 thoughts on “La distanta de un brat – Scoala – Sport – Pilates

  1. pe vremea cind eram la liceu sau chiar si in scoala generala profii de sport nu puneau 10 la toata lumea. nu am avut scutire asa ca am avut si media 8 la sport si uram ora aia… da, cum iti amintesti si tu cu sarituri la capra, la groapa cu nisip, rezistenta, viteza si alte timpenii care cred ca dainuie si azi. programa nu a suferit modificari. vor sa scoata numai nadii comaneci. si inca ceva: de ce trebuie nota la obiectul asta? sa fie obligatoriu sa faca miscare: gimnastica, fotbal, volei, sa danseze etc. ce vrea fiecare si poate ca va incepe sa le placa sa se miste…elizachi

  2. Cred ca instrumentul ala la care te referi tu se numea “lada”. Prin urmare, cu cacofonia de rigoare, aveam “saritura la lada” :)))

    Un coleg imi spunea ca la el acasa, in China, la orele de sport fac arte martiale. How cool is that? :)

  3. Da! Cred ca lada ii spunea. Oricum asa arata si era compusa din mai multe bucati. Unoeri o faceau mai inalta, alteori mai joasa.

    Uite, arte martiale pot fi foarte atractive. Sau alte sporturi “internationale”, de ce nu?

Comments are closed.