Some things are just not meant to be

Dintotdeauna am stiut ca eu, in sinea mea, pana in cea mai ascunsa molecula a maduvei mele, sunt o fire optimista. Da, sunt ceea ce se numeste definitie de dictionar. In general vad partea plina a paharului si merg pe principiul “Noi sa fim sanatosi”. Iar in cele mai sumbre vremuri ma caracterizeaza, daca vreti, o resemnare mioritica – “Asa a fost sa fie”. Rareori ma revolt iar daca o fac, sindicalismul meu e mai curand clocotitor, precum o oala de apa pusa la fiert cu un capac deasupra. Ce n-as da sa am ceva din maretia cafelei, care, fara suficienta atentie, are grija sa-si improaste mania pe toti peretii. Eh… eu clocotesc pana ma usuc.

Cam asa au aratat ultimii 3 ani ai vietii mele. Am intrat in publicitate cu multa teama si cu oarecare umilinta. Fusese domeniul la care visasem in secret inca de la terminarea facultatii, cand am fost singura studenta la Jurnalism a carei teza de licenta nu aborda un subiect legat de presa. Nicidecum. Lucrarea mea se intitula – “Discurs publicitar intercultural”. Mi-a fost usor jena atunci de pomposenia titlului, insa astazi, dupa ce am cunoscut o multime de senior account executivi si media planning manageri,..imi dau seama ca mi-am facut griji degeaba. Nici prin gand nu-mi trecea sa visez la o lume despre care citeam numai in ZF si in IQads, pe vremea cand abia stiam sa tin ziarul cum trebuie in mana. In anul patru de facultate stiam ca voi lucra undeva in presa, probabil la un ziar din Iasi. Dar, cand lumina se stingea, visam la festivaluri de publicitate si prezentari multinationale in care eu(!) tinem prim-planul. Totul in Bucuresti. Bucuresti!!! Oau…Bucuresti!

Si na c-am ajuns in Bucuresti. Dupa vreo doi ani de alte joburi, o prietena ma intreaba: auzi, noi cautam pe cineva cu condei bun pentru niste advertoriale. N-ai vrea sa le scrii tu? Mai faci un ban… Fata lucra intr-o agentie de publicitate si ori de cate ori ne vedeam imi povestea cate-n luna si-n stele despre lumea publicitara iar eu intelegeam pe jumatate ce-mi istorisea ea. In fine, am trecut testul advertorialelor (evident ca nu stiam ce-s alea) si m-au angajat. Copywriter. Cu norma intreaga. Au urmat cateva luni bune in care am tacut, am belit ochii, am ascultat si-am invatat. Pe furate, ca asa-i in bransa. Meseria se fura. Abia apoi am aflat eu de ce meseria se fura. Nu pentru ca nimeni n-are timp sa dea meseria mai departe, ci pentru meseria asta duce mare lipsa de mentori. Si-atunci furi si tu ce poti, cum poti, de la cine te inspira. Dupa ceva timp, am inceput si eu sa glasuiesc, sa dau idei, sa-mi scot capul din ceea ce se numeste “munca de jos” a unui copywriter. Ah, ce vrie extraordinara am simtit in primele brainstorminguri! Ce bucurie inexplicabila am trait cand mi-au trecut primele idei. Si ce sentiment de glorie am avut la primul pitch castigat…
Dar totul s-a terminat. Firma a colapsat. Mi-am zis atunci: pfuuu, ce ghinion!

Am ajuns in alta parte, intr-un loc in care mi-am gasit primul mentor, primul om dintr-o industrie pe care o divinizam, care si-a facut timp pentru… mine! Atunci am invatat aproape tot din ceea ce stiu acum. Atunci am facut primul spot TV! Dar bucuria n-a durat decat 3 luni. Restul lunilor am fost prinsa intr-un exercitiu de putere al carui figurant am refuzat a mai fi si in cele din urma am plecat. Acolo insa viata mi-a dat primul avertisment, scotandu-mi in cale un exponent de vaza al industriei asteia: impostorul. Persoana in cauza respira diletantism prin toti porii, cultura ei generala era departe de a fi un motiv de mandrie, limba romana nu o recomanda si nici nu-i placea sa scrie, desi intrase pe un post de copywriter. In schimb, tupeul tapeta intreg ansamblul, astfel incat nici pana in ziua de azi multi oameni n-au reusit s-o citeasca asa cum trebuie. Noi, ceilalti… am mers mai departe. Mi-am zis atunci… ce oameni si ce bine de mine ca plec! Reactia lor: ce pacat ca pleaca Diana! Era un copywriter asa de bun!

Nu-i nimic, urmatorul job ma gasea complet repliata si gata de treaba. Aici taman oamenii castigau puncte si nici proiectele n-au fost mai prejos. Dar totul se duce pe apa Sambetei cand fix cine nu trebuie isi ia lumea-n cap. Si-am luat-o de la capat. Iar cu demonstrat, iar cu hei-rup, iar cu nopti dormite partial si iar cu capul plecat pentru ca cel de sus sa-si faca exercitiile de dominatie. De data asta insa, am fost foarte aproape de scena la care visasem atatia ani. Pentru prima data, toti anii din spate meritau. Pentru ca, pentru prima data, un proiect la care lucrasem si eu fusese premiat. A doua zi, la birou, aflam insa ca seful meu considerase ca doi copywriteri pe un proiect de festival sunt prea multi. Si a taiat unul de pe lista. Manastire-ntr-un picior, ghici cine a avut norocul? Mi-am zis atunci: “Merit mai mult de-atat. Merit sa fiu respectata!” Si mare mi-a fost mirarea cand, cateva luni mai tarziu, anuntandu-mi demisia, acelasi sef se declara mahnit de plecarea mea.

“Norocul” asta nu m-a scapat din ochi pana azi. Cand las in urma un al tzashpelea job in publicitate, colegi suparati ca plec, pentru ca nu am creat probleme niciodata si pentru nu-s genul de vedeta care sa faca nazuri si oameni care considera ca pierd un copywriter foarte bun. Dar plec lasand in urma si multa obida stransa in ani de nedreptati indurate, multa furie calculata in incurajari neprimite, multe visuri neimplinite si multa invidie adunata impotriva unor oameni care, in fond, n-au gresit cu nimic. Doar au avut noroc.

Am obosit sa tot macin. E timpul sa le las pe toate si sa o iau de la capat. Altfel.
Vorba ceea… noi sa fim sanatosi!, nu?


2 thoughts on “Some things are just not meant to be

  1. M-a induiosat atat de tare off-ul tau dat pe dinafara, atat de suav si atat de balsamic. Ca un suflet ce sangereaza dar se alina pe sine din caldura proprie.

    Uneori avem sufletele prea incarcate si e bine sa nu mai clocotim inauntru si sa lasam pur si simplu sa se reverse. In felul acesta lasam sufletul sa scoata afara supararea si sa o reverse, ramanand in urma un suflet curat. Apoi, cum spuneai si tu: next!
    Imi place sa binecuvantez toate experientele prin care trec pentru ca ele releva foarte mult despre ce ne inconjoara si despre ceea ce suntem, si felul in care rezonanta se manifesta, asa ca, daca imi permiti pentru “next”, sa fac o sugestie cu toata inima.

    Eu iti propun o rasturnare de situatie :)

    Gandeste in afara ta putin. Incearca un pas in lateral, poate chiar recitind articolul si incearca sa descoperi mai mult, citeste printre randuri. Imagineaza-ti ca l-a scris altcineva si vezi atunci tu ce ai spune despre persoana respectiva si ce sfaturi si incurajari i-ai da?

    Eu care sunt o persoana din afara sistemului tau, vad foarte multa valoare in tine, sugrumata de circumstante si de oameni manati de ambitii rusinoase si trufase.

    Poate ca ai repetat experienta aceasta de mai multe ori pentru ca ai acordat prea putina importanta valorii tale. In toate situatiile ai tintit sus dar in exterior, nu si interior. Ai cautat mentori fara sa crezi in mentorul din tine, ai cautat valoare in exterior inchizand ochii in fata valorii tale proprii. Deceptia de la fiecare final de experienta vine din iluziile desarte. Ti-ai pus speranta in EI, in toti cei care te inconjurau si ei te-au dezamagit. DE CE? pentru ca nu impartasesc aceleasi valori cu tine, suflet frumos. Pentru ca ei sunt diferiti si actioneaza diferit de tine, de ce doresti tu sa ajungi. Asa ca take a look inside si descopera frumusetea si valoarea ta, si asta sa fie steaua ta calazitoare, directia ta pe mai departe.

    Si-apoi, iesita de curand dintr-un astfel de sistem, pot spune ca nu e bine nici sa judecam pe cei ce au valori mai scazute decat noi, ci sa privim aceasta realitate ca pe o URIASA nevoie de a crea noi valori, noi sisteme, noi oameni, noi profesii. Asa ca ridica-te de jos si iesi in lume, vorbeste lumii despre tine, vorbeste lumii despre mentorul tau, din tine, despre autenticitatea ta si de VALOAREA si raritatea ei.

    Te pup si sper ca steluta ta sa-ti arate calea mai departe. Si de ce nu, poate iti releva mai mult decat te astepti.

    Advertisingul poate fi straduta cocheta pe care a trebuit s-o iei la picior ca sa ajungi la boulevard, mon cher!

    Succes!

Comments are closed.