It’s not fair!!!

Am fost inzestrata cu un acut simt al dreptatii. L-am identificat de mica, pe cand eram folosita pe post de bona pentru ceilalti copii ai prietenilor parintilor mei, eu fiind doar cu 1 an -2 mai mare decat ei iar scenariul era de fiecare data acelasi: unul dintre plozi incepea sa urle din senin, mama venea si, invariabil, ma certa: “Ce i-ai facut? De ce plange?”. Tapul ispasitor era subsemnata, care, incremenita de stupoare, nu reusea decat sa balmajeasca un anemic…”Nimic….”. Nu-i facusem nimic si totusi, eu eram certata iar plodul bocitor era luat in brate si oblojit de doua mame: si-a mea si-a lui. Veti spune: traume din copilarie. Si pe buna dreptate.

Cativa ani mai tarziu, la scoala, ultimele minute din ora de engleza erau mai mereu rezervate joculetelor “educative”. Clasa era imparita in doua echipe, scorul se tinea de la o ora la alta iar miza era mai mare decat mama Ligii tuturor Campionilor. Intr-o buna zi, echipa mea a castigat detasat iar distanta dintre echipe devenise, cu aceasta ocazie, greu de micsorat. In acel moment, profa de engleza ne-a anuntat ca punctele nou castigate urmau a fi distribuite aproape egal intre cele doua echipe, ca sa le dam si celorlalti sansa de a ne depasi ora urmatoare. Zis si facut. Doar ca o fetita tunsa castron s-a gandit sa bata cu pumnul in banca si sa strige: Nu e drept!!!
A doua zi, mama mea era convocata la scoala si, pe un ton grav, i se spunea… “Doamna, fetita are probleme de adaptare. E foarte…ofticoasa.”. Iar adevarul este ca…da, ei bine, sunt!

Anii au trecut si inca mai simt o gheara in stomac ori de cate ori intamplarile din jurul meu imi dau palme peste bot, uneori cu avertisment, alteori fara. Ma trezesc deseori in toiul unor evenimente, la care particip cu un rol secundar, nefiind neaparat cap de afis, dar care mustesc de nedreptate. Vad oameni talentati paziti cu strasnicie de bice imaginare, doar doar nu vor spune – “Eu totusi pot mai mult!”. Vad indivizi captusiti cu tupeu, luati si crescuti de ierarhii permisive, in vreme ce bunul simt e pe cale sa devina obiectul unor ONG-uri. Vad catari care trag la aceeasi caruta ani de zile, in speranta ca, la un moment dat, vor deveni vizitii, dar asta nu se intampla niciodata. In fine, ma vad pe mine: aceeasi fetita, acum fara castron, care incearca sa se obisnuiasca odata si-odata cu lumea asta, dar care nu se poate abtine din cand in cand si striga:

It’s
not
fair!!!!!!



4 thoughts on “It’s not fair!!!

  1. Haha! de-ar fi asa simplu… In tot cazul, sunt intr-o continua auto-educare de atunci, de cand mi-am dat seama ca viata nu functioneaza ca-n basme!
    Oricum, bun venit pe blogul meu! Te mai astept! :)

  2. Tin sa te felicit in primul rand pentru ceea ce scrii si mai ales pentru ceea ce esti.

    Sunt multe nedreptati in lume, ba cred chiar ca e o lume de nedreptati. Si eu caut una din ferestrele despre care se spune ca ar da undeva afara… Mult succes si tie in a o gasi!

Comments are closed.