Pardon my French

Mi se intampla des in ultima vreme sa constat ca am de-a face cu din ce in ce mai multi oameni eminamente prosti. Impostori. Prostovani cultivati de o breasla manelista, care s-a umflat artificial pe sine vreme de 20 de ani si si-a hranit progeniturile cu ambrozie parfumata, pe care apoi au pisat-o fara sa inteleaga nimic din ea, in oala comuna, unde, rand pe rand, am sarit si noi, ast’lalti, balacindu-ne cu nesat pana in clipa asta.

Mi-e sila cand asist la cresterea unor generatii intregi de brand diversi, legati cu funda rosie, care nu poseda cunostintele de baza, terminologice, ale meseriei, dar care, cu narile fluturand a functii inalte, iti explica de ce ideile tale sunt porcarii. Dar e ok, pentru ca, nu-i asa, de-asta discutam… ca sa ne “aliniem”…

Doamne ce i-as mai alinia eu pe astia!

“Dar n-ar fi mai bine?….” incepe discursul vrut a fi diplomatic, al unui pigmeu de agentie. Moment in care te cabrezi, iti incordezi muschii gatului si incepi sa explici ca Nuuuuu! N-ar fi mai bine, pt ca: A), B) si C). Pigmeul insa, din dorinta de a contribui la bunul mers al lucrurilor, te pune sa incerci si o alta varianta, dupa cum ii dicteaza lui neuronul, asa… sa fie multe slide-uri in prezentare. Dupa care, pe mail, iti trimite un wink. Asa, ca te cunoaste.

O alta lume, un alt rang, o noua liga – impostorii de categorie grea. Sunt acei oameni crescuti pe creasta valului. Sunt oamenii cu multa anduranta, dar si cu mult noroc. Cei care s-au aflat cand trebuie, unde trebuie si, mai mult decat atat, au fost placuti de cine trebuie. Cu astia nu te pui. Ei stiu ca deasupra lor vegheaza armate de ingeri iar regulile jocului oricum nu se aplica pentru ei. Ce vrei tu – nesemnificativ. Ce vor ei? Totul. Iar vrerea Lor se face. Pentru ca ei sunt Sefi. Sunt Creatori. Sunt Dumnezei.

Si-apoi te uiti in oglinda. Cine esti tu? In general, esti un om pe care terminarea facultatii nu l-a luat prin surpridere. Un om care avea o oarecare idee despre cum ii va arata viitorul peste 5 ani. De-asta a si stiut cum sa raspunda la cea mai tampita intrebare a tuturor departamentelor de HR din lume. Esti un om care a incercat sa inteleaga cu ce se mananca meseria asta si a furat cata informatie a putut. N-a avut cine sa te invete. Toti erau mult prea ocupati cu propriile reflexii in oglinda. Si? Ce-ai ajuns? O “resursa dispensabila” si, ce bine ca a venit criza! Pentru ca acum sunt 2000 ca tine la poarta. Inainte erau doar 1000. Stii ce mai esti? Esti tarana de sub unghiile sclavilor de pe plantatie. Nu esti sclav. Caci pana si sclavii valorau ceva.

Intr-o lume de “bla bla consultants”, “directors”, “CEOi sau “COO”i care nu stiu decat miscarea de du-te vino a degetelor plimbate prin barba: “Hmm…. Hai sa vedem ce solutii gasim”, intr-o lume in care tu esti desinenta verbelor, “m”-ul din “gasim”, “cautam”, “cream”, “gandim”, “muncim” etc., intr-o astfel de lume, nu poti decat sa te bucuri cand afli ca cineva s-a adunat pe sine si-a zis: Muie frate! Am plecat!

8 thoughts on “Pardon my French

  1. @Adrian: din pacate nu prea-l mai intalnim. Sau intalnim personaje care gandesc asa, dar raman la stadiul de gandit. Daca ar fi mai multi “do”-eri iti garantez ca nu ne-am mai afla in situatia asta.

    Personal m-am aflat si ma aflu in aceasta situatie. O data chiar am actionat in consecinta. Vorba aia…”un sut in cur, un pas inainte”.

  2. Pui, sa stii ca la romani “To do” e un verb pe care prea putini il cunosc.

    Mikidos: :) sper sa gasesti o solutie castigatoare cand se vor scurge lunile astea si sa faci numai ce-ti prieste

Comments are closed.